Vineri, 11 ianuarie, la cinematograful Cora a rulat seria a doua din ciclul Revanșa, între drept-credincioșii lui Baiazid, zis și Găbiță-fulgerul și falanga trădătorului Mihăiță Sinan-Pașa. După o încleștare epopeică, mai ales în prima repriză, secesioniștii au fost din nou puși pe fugă, iar Sinan însuși, grav rănit de-o întindere, abia de-a ajuns la Mall, unde trupele și-au mai refăcut din forțele secătuite Așadar:
Baiazizii (6): Nelulu ; Paulică, Răzvan, Tavi ; Finu Ionuț(2), Gabi3, CristiFratelly(1); Găbiță (3) - (1)
SinanPașalele (3): Lucibal; Bebilă, Stelică, Gaby; Trădătoru Mihai, Trădătoru Mitică, Andrei(1); Marean*, Bețișor* (1)
Remarcatul cronicarului, Gabi3, pentru altruism și putere de luptă, găina etapei, aceeași ca de obicei, nu trebuie să vi-l mai spun. Interesant însă că s-au păstrat osaturile echipelor din episodul trecut, cu mici diferențe, notate cu asterisc în dreptul celor ce-au schimbat tabăra. Pașalele au pierdut o tură, un nebun și juma de rege, (pechinezul, Tudorică și Vasilică) alegându-se cu un cal, Bețișor, și-un măgar, Baiazizii, mai vioi, i-au avut pe cei doi tineri simultan în teren, ceea ce s-a văzut.
* * *
Alte concluzii, pe mai târziu, acum a venit vremea să să strigăm catalogul pe anul trecut. Așadar, 52 de etape, toate zilele de vineri fiind onorate, nici unul dintre cei 42 de combatanți n-a reușit să fie integralist, 16 dintre ei au prezență de peste 50%. Cap de listă, îi place la școală, probabil pentru că-i cald și-l mai omenesc copiii cu-n senviș și-un suc, Marean, cu 51 de apariții, din păcate pentru el, cam toate nereușite. Completează podiumul alți doi silitori mai puțin talentați, Răzvan, cu 50 de meciuri, și Mitică, cu 49, apoi Bogdan, 47, Gaby și Nelulu 46 (bravo lor!), Tavi 42, Găbiță, Gabi3(singurul nou venit care a prins fenomenul), Vasilică pe chinezul, Bebică, toți cu 40, Paulică 36 (rușinică!), Bețișor 35 (bolnav o vreme, ca și Stelică, cu doar 18 prezențe pe teren, pe lângă alte multe la socializare ), Tudorică, 32, Luci (rușine mare), 30, Matei2, cu 28. Dintre alți vechi cunoscuți, Virgil apare cu 21 de participări, Ely cu 16, Sinan cu 8, Eugen cu 6, Matei cu 3 (o fi venit ea, vremea fetelor...), Robert și Cornel cu câte două.
Maximul de participanți a fost de 20 (o dată) , minimul, de 10, tot o singură dată, probabil meciul ce mi-a plăcut cel mai mult din tot anul. Cifrele întâlnite cel mai des au fost 16 și 18 (de 9 ori), 14, de opt ori, 17, de șapte ori, media, fiind de 15.42, cu mai bine de peste 2 puncte(!!!) față de anii anteriori, ceea ce nu-i neapărat rău, dar nici grozav de bine dacă 20 de inși chinuie simultan un biet teren și-o biată minge.
Cronicile au fost în număr de 51, din motive ce-mi scapă una dintre ele figurând (doar) în caietul subsemnatului. Acestea au fost cifrele de ansamblu, palmaresul și-l poate extrage fiecare, (al meu e mediocru-mulțumitor: 23 de victorii, 9 egaluri, 18 înfrângeri, cred c-am picat prea des în echipă cu ucigă-l toaca...) cei interesați putând consulta arhiva, contra unei taxe lichide. Cred totuși că "premiantului" s-ar putea să-i fac o reducere, nu de alta, dar ar fi păcat să nu ne amuzăm și noi de unul care strânge 40 de clanțe într-un an. La mai mare și mai multe!
Despre meci:
RăspundețiȘtergere- penalty apărat de Luci la Cristi, probabil la 2-1 sau 3-2
- egalare la 3 cu noroc pentru adversari
- imediat ce am marcat prima dată, mi-am dat autogol, preluând aiurea înspre poartă o minge deviată de Mihai cu călcâiul, concluzia fiind că trebuie să mai joc vreo câteva meciuri cu încălțările noi până să le asimilez
- Bronson a boxat o minge direct în fața lui Bețe, care a marcat ca Ungureanu în celebrul Dinamo-Steaua 6-4 :)
- apoi noroc pentru noi la golul de 4-3, șut deviat într-un careu supraaglomerat; gol de moral care ne-a facilitat desprinderea
penaltiul ratat a fost la 0-1, sigur-sigur.
Ștergerefelicitări merită și cei cu prezență mai subțire, dar cu scutiri: vasilică, bețișor și mai ales stelică cu medicale, bebilă cu chemare-n refege. la nesilitori sigur apar paulică și cu luci, virgil e pe altă foaie.
Despre statistică:
RăspundețiȘtergere- foarte utilă pentru mersul Fenomenului, mersi Motanese!
- cam până la Tavi toți merită felicitări (Tavi onorează Fenomenul doar prin prezență, nicio cronică anul trecut!)
- inițial nu mi-a venit să cred că prezența mea e așa de redusă (cum să lipsesc aproape 3 luni?!), dar mi-am adus aminte că prin vară am fost câteva vineri pe la niște acțiuni cu autografe :)
Ba, aici nimeni nu mai stie sa scrie ? Daca nu eram eu care să anime asa zisul blog, era vai de voi.In afara de câteva bancuri răsuflate ale lui Vasea, nimic nu apare aici, nu sunteti in stare sa spuneti nici cum va cheamă.Intr-un fel e mai bine asa.Decat sa ma chinuie nini cu rromaneasca lui mai bine lipsa.In sfarsit a dat Domnul si a tacut si miorlaitul. Sa-si fi dat seama ca vorbeste prostii ? Mira-m-as,nu-l cred in stare de asa intuitie, dar cine stie, sa vedem cat il tine.
RăspundețiȘtergereasta ca să nu zică lumea că persecutăm nevertebratele, altfel am tot oscilat cu guma în mână.
ȘtergereSalutari din spital.
RăspundețiȘtergereMultumiri motanului pt.efortul depus in realizarea statisticii anuale.
gulie, fă-te bine mai repede, că mi-e sete.
ȘtergereÎncă astept raspunsul "specialistului" pisica la întrebarea referitoare la inafaibilitatea arbitrajului asistat de var.Cum explică el furaciunea de la meciul Real Madrid- Real Sociedad ? Parcă spunea ca daca o sa avem var va fi raiul pe pământ, ca arbitri vor fi doar de decor,etc.Recunoaste ca esti naiv si te iert.
RăspundețiȘtergereca să nu lăsăm lucrurile neterminate, ni se pare elegant să menționăm că omul meciului nu putea fi decât marinică-talent, nepotu' durerii, acest polisportiv desăvârșit, care a încântat asistența cu un moment de magie: triplu toe-loop cu trei șuruburi și jumătate plus două meniscuri, sau, într-un limbaj pentru cunoscători, trei lufturi consecutive la aceeași minge leșinată, urmate de o căzătură (nu el, ea) în fund și apoi în nas. aplaudați-l pe marele campion, dar nu încercați așa ceva acasă...
RăspundețiȘtergereBa,care ați băgat redacția la posta ?
RăspundețiȘtergereUitasem de obiceiul motanelului de a face statistici la inceput de an despre ”diverse” ale fenomenului petrecute in anul anterior . Foarte interesante si binevenite cele consemnate. Era misto sa vedem cine sunt marcatorii de pe locurile 2 si 3 pe 2018. Si asta pentru ca imi este foarte clar, il vad detasat in fruntea acestei listei pe marele si inegalabilul Sile.
RăspundețiȘtergerePromit pentru maine alte cateva comentarii si posibil raspunsuri.
Sorry, aman.
ȘtergereRAZAVAN FELICITARI!!!!!
RăspundețiȘtergereRedacția tot la posta e, n-au terminat aia cu ea ? Astept un raspuns de la un pisoiaș maidanez.Sper ca n-a uitat.Daca nu e capabil sa-l dea, nu-i nimic,dar sa aiba grija altădată sa taca, sa nu mai spuna prostii.
RăspundețiȘtergerestimate domn, știți bancul acela cu țăranul care se duce cu măgarul la târg, doar ca să-l facă de râs? același motiv ne îndeamnă și pe noi să vă publicăm mesajul.
ȘtergereVa salut si va respect.
RăspundețiȘtergereTest
RăspundețiȘtergereCare puneti pariu ca Mititica are cel mai slab palmares pe anul trecut?Motane, ai cinci sute de euro de la domnitorul tau, fa-i horoscopul lui Uciga-l Toaca.
RăspundețiȘtergereSimonuta Haleputa noastra a debutat cu dreptul la Australian Open.
RăspundețiȘtergereFelicitari!
BANCUL ZILEI! Chiar daca nu-l satisface pe Popica, eu il public.
RăspundețiȘtergereUn tip isi suna un prieten in toiul noptii:
- Stii ce m-am intrebat mereu? Cum reusesc sa doarma oamenii inalti ca tine cand este clar ca nicio patura nu ii poate acoperi de la gat la picioare?
Prietenul raspunde buimac:
- Ai innebunit? E 4 dimineata!
- Deci nu poti sa dormi? E din cauza paturii?
Bancuri cu Mitica nu stii?
ȘtergereReferitor la statistica anuala:
RăspundețiȘtergere-grupul de jucatori cu 40 de prezente in 2018 este cel mai numeros, cuprinzand 4 nume intre care ma regasesc sieu;
-acest grup este format din 2 jucatori-fotbalisti,in deplina maturitate, printre cei mai buni,poate chiar cei mai buni din fenomen(Gabita si Gabitrei)si alti 2 jucatori-veterani(Bebe si Vasea), probabil, asa pentru echilibru.
super-echilibru în statisticile individuale pe 2018. cinci băeți sunt despărțiți de doar 3 victorii, șefu vostru nu prea prinde top3.
RăspundețiȘtergereMai zi,mai zi.
ȘtergereAzi n-avem si noi niciun banc?
RăspundețiȘtergereDe luni am iesit din spital,ieri am fost la controlul lunar oftalmologic pentru glaucom, azi am fost sa-mi schimbe pansamentul.maine la medicul de familie pentru retete, iar vineri la schimbarea pansamentului si probabil scoaterea firelor;urmeaza o perioada de refacere si daca totul decurge normal, la inceputul lui martie ne revedem in Agronomie.Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
RăspundețiȘtergereIn ce priveste golgeterii pe anul trecut, Tavi are ceva dreptate,insa doar partial.La grupa de varsta de peste 70 de ani sunt golgeter absolut, de asemenea si la grupa intre 60-70 de ani;la 50-60 de ani,nu cred, probabil Mitica a marcat mai mult, cu toate ca a avut un an mai putin reusit, sub 50 de ani nu se mai pune problema, aici troneaza Gabita si Gabitrei etc.
RăspundețiȘtergereCu 42 de goluri in 40 de meciuri, cu o medie de peste un gol pe etapa, ma declar multumit la cei 71-72 de ani ai mei.La mai mare!
bre pristanda, văz că le ai cu număratul, îți iese și cu rest. ai grijă de bericile mele și io-ți aduc mărțișor.
ȘtergereBANCUL ZILEI! Chiar daca nu-l satisface pe Popica, eu il public.
RăspundețiȘtergereUn om inarmat sparge o banca si ia cativa ostatici.
Il intreaba agresiv pe primul retinut:
- Spune-mi, m-ai vazut jefuind banca?
Ostaticul raspunde:
- Da!
Fara sa mai stea pe ganduri, hotul il impusca in cap. Apoi, il intreaba acelasi lucru pe cel de-al doilea ostatic.
Al doilea ostatic raspunde:
- Eu nu te-am vazut, dar cred te-a vazut nevasta-mea!
Banc! BREXIT-ul explicat altfel.
RăspundețiȘtergereJohn, valetul, intră val-vârtej:
- Sir, au anunțat furtuni puternice pe Canalul Mânecii. Va fi dezastru!
- Oh, John!... Iar va rămâne biata Europa, izolată...
luci, băiat excepțional, da nu știu care-i treaba lui cu premiile de sfârșit de an, altele decât cele pentru ten frumos și picior mic. io știu cât m-am rugat de el, să vină să doarmă cu noi și m-a tratat politicos, cu refuz.
RăspundețiȘtergerei-am anunțat pe primii doi, să știe oamenii să vină vineri la costum. locul 3 e încă în discuție. pentru cele trei din coadă bătaie mare între eli, vasilică și marinuș, toți scule unu și unu.
Mitica, ia vezi c-au terminat copii vacanta, poate vineri...
RăspundețiȘtergereSi totusi SIMONA merge mai departe dupa un meci de peste doua ore si jumatate in fata tinerei jucatoare americane de origine rusa foarte ambitioasa si cu un potential bun.
RăspundețiȘtergereFelicitari SIMO!
Se joaca maine sau nu, ca am intalniri de afaceri importante pe care deja le-am amanat.Mitica, iar nu-ti faci datoria, n-o sa-ti mai las bacsis.
RăspundețiȘtergereMaine?
RăspundețiȘtergereia uite, nene, ce dornică e lumea! mâine, la locul obișnuit, da să nu afle și fraieru.
RăspundețiȘtergereașadar, clasamentul individual pe 2018, după numărul de victorii:
1. gaby 24v-6e-16î
2. nelu 23v-7e-16î
3. răzvan 23v-9e-18î
4. mitică 23v-8e-18î
5. găbiță 21v-5e-14î
-gaby, după cum bănuiam, locul unu, la distanță de un egal(!!!) de nelu, deși începutul de an 2018 a fost foarte bun pentru nelu și mitică
- locul 3 mi l-am dat mie, cu un meci și un punct în plus, bașca sunt mai frumos și-am și muncit la materialul ăsta
- pe găbiță l-a costat prezența redusă, altfel avea șanse mari chiar la locul unu
- toanta familiei, chit că e pe minus, are și ea 20 de victorii!!!
-procentual, mihai stă cel mai bine, dar vine foarte rar și joacă și cu bunicii. noroc că-i băiat cuminte și nu se dă rotund
- de două ori s-au jucat două meciuri în aceeași zi. l-am luat în considerare doar pe primul, să zicem cel principal.
revin din nou la bombardieru conopidă, care nu-i fraier deloc. cum l-a servit pretenu tavi cu limbuțe la greu, imediat l-a dus mintea să găsească el o categorie la care să concureze de unul singur și să-și tragă și-un premiu: golgeter la +70.
RăspundețiȘtergerenu contează c-am răgușit, tot spunându-i în meci să-și mute culcușul de pe extremă în gura porții, unde e el letal, sau că numărul de goluri cred că l-a confundat cu cel de beri de după, nici alea nu cred că-s atâtea, că-l chema patria înapoi, la pus murături, cert e că pampilică o să-mi cam lipsească.
Mitica, unde jucam?
RăspundețiȘtergereAgronomie.
ȘtergerePutin mai sus Domnul m.zice ca m-a
RăspundețiȘtergerelaudat, oare asa sa fie, dvs. ce spuneti?Daca aveti dubii asupra numarului de goluri marcate de mine, va rog sa le numarati citind pe blog toate cronicile din 2018.
Va urez miscare usoara azi!
mersi, dragă, o să bem și pentru prieteni.
Ștergerehttps://www.flashscore.ro/meci/hdKartUK/#comparare-cote;home-away;final
incredibil cât de favorită e bagaboanta (cotă sub 1.5!!!) cu venus. cred c-o să investesc ceva în sora mai mare.
Pariază, motanel,ca stii vorba aia "prost sa fii noroc sa ai".Prima condiție o indeplinesti.
RăspundețiȘtergeremulțumesc de aprecieri, am cotizat ceva, nu-mi pare rău, mă mai bag și cu serena.
Ștergeretotuși, cine-o fi domnul cu proverbul? la ora respectivă suspectul principal își chinuia talentele cu mingea, după ce declarase că și-a uitat telefonul acasă:)
Simona a mai trecut un hop, depasind-o relativ usor pe Venus(6-2,6-3), dar atentie, urmeaza sora sa Serena.
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta!
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere