Printre picături, Silică

Nu este chiar un capăt de țară dacă lui Eli îi intră două șuturi în vinclu, ambele din unghi închis, taman când pe copil aproape că îl apucase dezolarea, plângându-se prin vecini că n-a avut și el noroc în viață de o echipă mai bună. Asta în timp ce  frate-său Claudiu, ținând cont de pretențiile pe care le emite, nici nu știm dacă merita taxat pentru drumul degeaba la teren. Nu este chiar o mare minune dacă un Mitică mai degrabă feciorelnic în duelurile una la unu apucă să lovească cu capul de lângă un Mihăiță aflat probabil în acea perioadă a lunii când domnișoarelor le este interzis efortul. Dar să încasezi două goluri de la un nene pe care l-a prins ploaia în vreme ce se afla în trecere pe la teren, fiind astfel nevoit să-și pună la uscat izmenele și ciorapii, agățate de transversala porții adverse și să rămână astfel să le păzească prin zonă, asta chiar te poate aduce în pragul depresiei de primavară, dacă nu chiar dincolo de acesta.
După cum spuneam, în ultimii ani grupul pleziriștilor de vineri dă dovadă de maturizare, astfel că aproape nici unul nu se mai sperie de o ploaie trecătoare, tratabilă de altfel cu o țuică fiartă, sau, cum e cazul celor mai cuminți (Tavi, Cătălin, copiii...) cu un ceai cald și comprese reci. Partea mai negativă, cum ar spune erudiții, este că, la atâta popor este greu pentru unii să-și amintească tot timpul care le sunt coechipierii, dând astfel vina pe lipsa de lecitină și uitând de fapt de lipsa de talent atunci când pasele lor găsesc mai mult adversarii. Nu-i autonumim, pentru că n-ar fi elegant, încercăm însă să deslușim echipele.
Mormolocii: Neluțu, Bebilă, Motanu, Ciulică, Șorțuleț, Bețișor, Mihăiță, Claudiu, Găbiță
Silibocii: Gabi, Paulică, Stelică, Bogdan, Cătălin, Eli, Mitică, Marinică, Vasilică
Primii, de departe (și chiar de aproape!) mult mai buni, adică mai milostivi, au condus cu 1-0, 2-1 și, se pare, cu 4-3, dar proverbiala delăsare a campionilor din a doua repriză, plus bafta incomensurabilă a adversarilor au făcut ca scorul final să fie 9-5 pentru Siliboci, de-ți era mai mare dragul să-i vezi pe micuți cum zburdau, tropăiau și se giugiuleau de bucurie. Unul dintre ei, nu-i dăm numele din respect pentru spiritul jocului, a fost într-atât de entuziast după cele două goluri marcate (evident, ambele cu demarcare în adâncime, câte o bară driblată scurt, linia porții fentată și apoi șut năprasnic de la 30 de centimetri) încât își căuta prietenii din echipa adversă (se pare Bebilă și Ciulică) să le mulțumească pentru ajutor, adică nebăgare în seamă. Treaba lui, dar se pare că a uitat că mai era dator și la altcineva, și dacă nu-și amintește repede s-ar putea ca vreo două luni de acum înainte să mai dea tot atâtea goluri câte a dat Marinuș (ieri, într-o reușită ipostază de fiul Tăcerii...) în ultimele trei meciuri. Să nu zicem că n-am spus...
Iar dacă e să fim cu adevărat sentimentali, episodul cel mai romantic s-a consumat la cârciumă, când Mitică, proaspăt învingător și în mod normal cel mai fericit om de la masă, își ștergea cu cotul câteva lacrimi discrete, provenite se pare nu de la vânt, ci de la tristul fapt că tăticul lui Găbiță l-a sărit la alcătuirea echipelor. Mai rar așa devotament.