Echipa A: Paul, Beţe, Stelică, Bogdan, Mitică, Găbiţă
Echipa B: Luci, Vasea, Bebe, Motanu, Ely, Cristi-gaze
Cu doi poli de putere, Echipa B face ravagii, ajungând la un maximum de 8-2! În acest timp, Echipa A nu s-a lipit de gol, Luci, până s-a accidentat la mână, negreşind nimic, apoi Vasea şi-a exasperat adversarii cu nişte intervenţii atehnice, dar eficiente. Treptat, echipa B se adună, strâng gospodăreşte golurile şi se apropie la 6-8. A fost şi un gol forţat, mergând de ideea că mingea a atins plasa, chiar dacă plasa era chiar la limita planului format de bare şi linia porţii. Echipa B avea de unde să lase, dar pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti. După o perioadă entuziasmantă (Mitică - inventează o boltă printr-o reluare pe spate!), Echipa A trece în avantaj de un gol, probabil 12-11. Imediat vine o reacţie de orgoliu a lui Ely, care porneşte singur mingea, se suceşte încolo şi încoace cu doi fundaşi, fără să reuşească să treacă, dar şutează imparabil, transversală-gol! Echipa B revine cu o perioadă bună, conduce cu unu-două goluri, dar Echipa A reechilibrează, aşa că spre final reuşeşte egalarea prin Găbiţă, la un penalty pe care nu prea l-a văzut nimeni, însă Motanu şi-a recunoscut singur henţul. Imediat se retrage (nu se ştie de ce!), se putea termina aşa, dar Echipa B vrea mai mult şi, cum se întâmplă de obicei, primeşte golul înfrângerii: 14-15! Goluri: Găbiţă - multe, Mitică - mai puţine, Bogdan şi Beţe - posibil câte unul, respectiv Ely - multe, Cristi - destule, Vasea - sigur unul, posibil două. Ca un element deosebit, vreo 5 goluri au fost reuşite de Echipa A în urma unor intercepţii ale lui Găbiţă, mai ales din cauza lipsei de feeling între Motanu şi Bebe.
25 feb, actualizare foto, prin bunăvoinţa lui Paul
nu numai că am jucat prost, dar nici nu m-am corelat cu ceilalți, așa că am preferat să nu mă mai consum în continuare. cum timpul era pe teminate și copiii erau deja (nu numai) pe margine, era și o ocazie potrivită să rămânem prieteni, dar fiecare și le știe pe ale lui.
RăspundețiȘtergerejegoșii de la juventus la încă o nouă furăciune, penalti clar făcut de pirlo, arbitrul avea probabil ceva în gură, de n-a putut să fluiere.
Razvane, chiar nu inteleg cum te uiti tu la campionatul italian, mie nu imi place deloc. Acum ma uit la osasuna cu atl. m., nu imi vine sa cred 3-0 (si nu din bulan) iar aseara sociedad a facut instructie cu barcelona.
RăspundețiȘtergereVineri n-am prea auzit ...blagosloviri (parca totusi Mitica, dar nu sunt sigur).
RăspundețiȘtergereDorule, se pare c-ai avut dreptate: pe Doina o mai cheama si Eugenia si este si verisoara... Ai facut armata la pompieri?
RăspundețiȘtergereDesi scurta, mai este si concisa(sic!), cronicuta surprinde esentialul; Gabita, ca totdeauna, cauta sa fie impartial. Desfasurarea meciului a dovedit, pentru a "n" oara, ca o partida se poate pierde chiar si cand conduci la o diferenta mare, de data asta doar de la 8-2!?! Poate sa se supere, dar amicul meu Razvan are cea mai mare vina in pierderea meciului prin iesirile sale cu mingea la picior urmate de interceptiile lui Gabita si marcarea de goluri facile; tocmai Motanu care, de obicei, face degajari lungi...
RăspundețiȘtergereRazvane recunosc ca ma enerveaza la culme cand bubui mingile fara ca aceasta sa se impuna, mai ales ca nu excelezi in precizia paselor de angajare
RăspundețiȘtergerela distanta dar de aici pana la a ne certa pe noi vehement ca tu te ai impiedicat
calcannd pe minge si am luat gol e o distanta. In alta opdine de idei sper ca
Bete sa definitiveze statutul care sa stipuleze pedepsirea parasirii nejustific-ate a terenului care cum i se cucuie.
Poate Dinamo are treaba si nu mai jucam simbata. E bun si trei-zero pentru noi.
RăspundețiȘtergerecătă, am prins faza cu penaltiul întâmplător, la un jurnal de știri, oricum nu-mi place juventus și nu prea le am cu campionatul italian. mă uit la bundesliga pentru că aproape îi iubesc pe guardiola și klopp și modul cum gândesc fotbalul. cel mai frumos (și naiv...) mi se pare că joacă liverpool. din păcate, au apărare slabă și îi mai fac și arbitrii, atunci când trebuie. adică atunci când conduc cu 1-0 la city și la chelsea (și pierd cu 2-1...) sau când au penalti clar cu arsenal, la 1-2, în cupă.
RăspundețiȘtergeream recunoscut că am jucat prost, după cum am recunoscut și hențul, după cum i-am spus lui găbiță că m-a atins mingea în mână la o altă fază, când el trăsese în bară, așa că la categoria asta de concurs măcar am conștiința împăcată. cât despre tarif, l-am întrebat pe bețișor dacă e cazul să-i plătesc, omul m-a refuzat.
primesc o informație de la chiftelaru, ieri a fost trădare!
RăspundețiȘtergerehttp://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/foto-omul-care-a-ingropat-o-pe-dinamo-la-debut-socheaza-trup-si-suflet-pentru-culori-steaua-e-romania-420264.html
Decente comentariile, n-am ce zice, dar plictisitoareeeee! N-au verva, n-au intriga, n-au nimic.Fara Popicu nu mai sunteti interesanti.
RăspundețiȘtergereMotanu mai nimereste si el mingea in noptile cu luna plina, dar sa ajunga sa vorbeasca despre fotbal Behehe e ca si cum s-ar apuca Cristi Sant sa tina prelegeri despre literatura romana, Sau Caprita despre blonde si Mitica despre moda la femeile cu chelie ajunse la andropauza. Tot mai bine de Tavi, el pune gogosari tot el ii mananca.
RăspundețiȘtergereda bag sema că matale ai mulți prieteni.
ȘtergereAici ai dreptate, nu prea le am cu blondele...:)
RăspundețiȘtergeredouă supergoluri. priviți și reacția lui klopp, care după meci îi luase pe jucătorii lui hamburg la îmbrățișări!?!
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=JngL_43BJoA
http://www.youtube.com/watch?v=8ZNFxLO4fEc
Marine, ce zici ca zice popeasca? Vrei o fr(a)ectie, un intrave(ni)nos,ceva?
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereCompletari Regulament:
1. reunirea Lotului la 14.45;
2. desfasurarea meciului 15 - 17 (nu cunosc contractul, s-ar putea sa gresesc);
3. abandonarea "competitiei" se sanctioneaza financiar, 20 lei+taxa de joc;
4. distanta (zidul) fata de minge la diferite lovituri 3 pasi;
5. cererea unui jucator, (out, fault..) se onoreza;
6. nu se injura pe teren, nu se aduc jigniri combatantilor sanctiune 20 lei+taxa de joc lei;
7. portarul nu poate prinde cu mana mingea de la un coechipier;
8. hentul intentionat se pedepseste cu 5 min.eliminare;
9. cine da mingea intentionat peste gard, nevricale,este eliminat 5 min.;
10. portarul are dreptul sa joace mingea si sa o degajeze cu mana in/din perimetrul delimitat (careul);
11. banii din sanctiuni vor avea ca destinatie echipament sportiv.
Propunerile au fost completate si cu propunerile lui Bebe
Termen: 28.02.2014.
Sper ca avem puterea sa discutam.
Multumesc Luci.
Doru _ Bete
Propuneri de echipament sportiv: Guiness, Heineken, Pilsner, etc (vara);
RăspundețiȘtergereBalantines, Chivas, turtz, margelute-n ceasca, etc(iarna). Primavara si toamna , fara echipament sportiv.
Completari regulament
RăspundețiȘtergere1. La începutul fiecărei partide trebuie anunţată salvarea si un preot , să fie prezenţi(contra cost) pe toata perioada desfăşurării meciului.
2. Fiecare combatant trebuie sa completeze un formular, că-şi asumă pe propria răspundere participarea la meci şi nu solicită, în caz de accident, daune materiale.
3. Interzisă intrarea pe teren cu carja sau baston.
4. Interzis folosirea gardului pe post de wc si nu doar celor cu afecţiuni ala prostatei.
5. Dupa meci, pensionarii vor fi ajutati să ajunga până la vestiar.
6. La plecare, un tânăr trebuie să verifice vestiarul, să vadă dacă nu şi-a uitat cineva pantofii, pantalonii, geanta, etc.
7. Deplasarea de la terenul de joc la domiciliul pensionarilor trebuie asigurat de echipe de voluntari.
8. În cazul frecventării, după meci, a unei cârciumi, se va cauta ca toti participanţii să achite consumaţia, să se evite situaţiile neplăcute ca cei rău platnici să fie sechestraţi şi obligaţi să lustruiască wc-ul instituţiei.
9. De asemenea este interzisă practica golirii paharelor clienţilor care au părăsit localul, de către cei rămaşi.
10. Fiecare jucator ii va da cite o suta de coniac, prin rotatie. Cei carora le bate covoarele vor cotiza de doua ori.
ȘtergereImi place regulamentul lui Mitica, :)). Dorule regulamentul tau mi se pare foarte oke.
RăspundețiȘtergereCompletari regulament,
RăspundețiȘtergere1)A nu răspunde la injuratura colegului este în sine o ofensă, chiar mai gravă decât cea de a nu saluta.
2)Dacă o injuratura nu ne place, ne vom ascunde nemulțumirea
3) O injuratura convențională nu trebuie să depășească 5 minute!
Regulamentul sa fie scris pe foaie de cânepă (marijuana-vezi- Declarația de Independență a americanilor );
RăspundețiȘtergereHartia asta zgarie?
RăspundețiȘtergereUIte cum jucam noi de treizeci de ani si vine unul de treizeci de zile sa ne lumineze calea.
RăspundețiȘtergerePropunerile au fost completate cu propunerile lui Beebeee
Termen: 29.02.2014
Sper ca avem puterea sa discutam.
Nu-ti multumesc, Ciuci.
Gogu_Tete
Bai acestia, lasati gargara. Doru are dreptate! Pana la urma, acum este un moment bun (serios) cand putem corecta, de comun acord, unele deviatii de comportament si limbaj ce pot sa apara la unii dintre noi. Sunt de acord si cu acele mici, dar utile, reguli de care sa tinem cont in jocul nostru.
RăspundețiȘtergereMaine, poimaine, ma reintorc la locul faptei si vreau sa nu ma enervez ! S-a inteles? Eiii, ca acum fac urat....
Sa te tii distractie daca se intoarce Zacusca!
RăspundețiȘtergeretaviță, te-aș lua la învingători, dar ce facem cu șorțulețele? siliboa și așa are prea multe.
RăspundețiȘtergereBăbăieţi, m-a luat şi pe mine gâtul, dar nu scăpaţi de mine. Drept e că nici eu de voi...
RăspundețiȘtergereCata, cum te mai simti? Pe mine parca ma intoarce viroza, gripa sau ce naiba o fi...
RăspundețiȘtergereÎn ce mă priveşte, răceala avansează, dar tot o să vin astăzi, nu ştiu dacă şi la cârciumă. Am coborât sub 70 de kile, nici nu mai ştiu de când nu mi s-a mai întâmplat asta, cred că eram tânăr! :)
RăspundețiȘtergereSile, ma simt foarte bine, astazi o sa vin. Daca te simti rau si esti gripat, te sfatuiesc sa stai linistit acasa si sa te faci bine, nu este de gluma cu aceasta viroza, gripa sau ce naiba o mai fi.
RăspundețiȘtergereApp de tratament, iti recomand Gogo, una la 6 ore, masaj cu ulei esential, facut tot de ... si aspirina calicului (atentie calicului, nu saracului). Pentru reteta suna la 0720xxxxxx dr. BRAZVAN, iti face reteta compensata :).
RăspundețiȘtergeresunt cu masina, mergi cu mine?
ȘtergereMananci calule ovaz? Tu ce zici?
ȘtergereAtentie sa nu va uitati pampersii acasa.Pericol de alunecare pe baliga scapata din izmene.De miros nici nu mai vorbesc.
RăspundețiȘtergere