Echipa de la mare şi Marea Echipă

Vineri se părea că "puntea lui Ponta" a pus capac fotbalului de ziua 5. Iată numai echipa de 6 oameni care se afla în cantonamente pe litoral: în poartă - Robert, în apărare - Mihai T şi Cătălin, la mijloc - Eugen şi Ely, în atac - Cristi gaz. Seamănă mai mult cu o selecţionată! Dar lista celor "plecaţi de-acasă", la propriu, se completa şi cu Paul şi Motanu, pe care i-a bătut vântul la peşte - bine le-a făcut! - şi cu Vasea, care a şters-o englezeşte la Londra. În condiţiile astea, am plecat şi eu la ţară, crezând că mişcarea e compromisă. Dar iată că vineri dimineaţă lucrurile încep să se mişte... După o săptămână de pauză, Bebe şi Stelică se declară dornici, păcăliţi de răcoarea din Bucureşti (la ora meciului aveau să fie tot 30 grade!), Mitică, bolnav, nu se îndură să stea pe bară şi spune că dacă vin ceilalţi vine şi el, Luci nu se eschivează, Virgil confirmă, Popică era dornic să dea de băut şi să-şi etaleze bicicleta cea nouă, Claudiu zice că ajunge direct de la muncă pe la ora 4. Deci iată-ne de-acum 8, încă doi şi puteam deja să mă gândesc la un motiv plauzibil de a pleca mai devreme de la ţară. Dar de unde să-i scoţi pe-ăia doi?! Într-un moment de inspiraţie, îl sun pe Piticu, coechipierul meu din competiţie, cel care mai venise o singură dată în Agronomie şi îi rămăsese la inimă lui Mitică. Din fericire, era disponibil şi mai avea şi un coleg de cameră! Deci 10 inşi număraţi bob cu bob şi confirmaţi.

N-a fost să fie chiar aşa, pentru că Virgil ne-a tras clapa, trebuind să depună taman atunci nişte formulare la poştă. De data asta n-o să descriu faze sau goluri, prefer să descriu câţiva de-ai noştri. Când l-am văzut pe Luci cu mâna fixată în atelă şi legată de gât, m-am crucit. Iar la Mitică era vizibil că nu se simte bine, când a văzut că suntem doar 9, ne-a propus să jucăm miuţă 4 la 4, fără el. Până la urmă am tras de el să joace, i-am dat toţi tinerii în echipă, să alerge şi pentru el. Aşa că Mitică + cei 3 tineri ne-au cam încins la început pe noi, restul de 5, conducându-ne şi cu 4 goluri, dar spre sfârşit s-a ajuns la 4 goluri pentru noi, mai precis 18-14. Jucasem deja o oră şi un sfert, ceea ce în condiţiile date era prea destul, Mitică sugera să ne oprim, dar tinerii lui coechipieri insistau să mai joace, sperând să egaleze. Atunci am făcut o propunere pe care n-am putut s-o respectăm, de-aia şi rezultatul final rămâne în coadă de peşte. Am propus să jucăm până ajunge o echipă la 20 de goluri, ceea ce părea rezonabil. Numai că timp de 20 de minute se joacă intens, se ratează la fel, iar goluri se dau puţine, doar două, ambele de către tineri. Dar, după mai bine de o oră şi jumătate de joc, Stelică spune pas, în asentimentul majorităţii, mai puţin al lui Claudiu, care pleacă supărat.

Încă vreo oră şi ceva am stat la bere, într-o Agronomie atât de pustie cum numai de Crăciun am mai văzut. Antrenat de noi, Mitică a încercat să bea o bere, însă a lăsat aproape jumătate pe masă. Nu ştiu câţi ar fi venit la fotbal într-o condiţie fizică aşa precară, bravo lui şi bravo şi lui Luci care a jucat cu mâna imobilizată. Bravo lui Bebe, care rămâne om de bază la vârsta lui, dar bravo şi lui Popică şi Stelică pentru un schimb de replici care intră în cursă la zicerea anului (alături de aia a lui Motanu):

Popică: - Jucaţi, băă, simplu!
Stelică: - Păi ce, bă, noi ştim să jucăm simplu?! :))