Ziua de vineri a fost o ilustrare elocventă a situației-limită în care se află fenomenul de ziua a cincea. Cu Găbiță plecat în patria lui Pinalti ( o excursie cam fără de rost, dat fiind că șanse de calificare nu prea sunt, iar vinul și domnișoarele locului, celelalte două atracții, nu par să-l atragă) și Paulică absent motivat, s-a dovedit că fiecare om contează, cel puțin la inventar.
Așa că ne-am bucurat cu toții că am reușit să numărăm până la zece, moment în care s-a purces la alegeri, Mitică cu Eli. Nu știm care a ales primul și cum, cert este comentariul lui Robert după ce și-a văzut coechipierii (Mitică, Bebe, Virgil și cu Stelică): "Mitică, ce-ai făcut, i-ai ales pe ultimii patru rămași? " Părerea lui, care n-a repetat meciul excelent din urmă cu o săptămână, aceasta poate și din cauză că a dat prea multe goluri la vinclu pe timpul încălzirii, dar nici noi n-am debordat de bucurie. Oarecum normal, când ne-am trezit în echipă cu frații Leșin, Văsălie și Marin, plus Ciuli accidentat la degețel și scăpat cumva pe el (n.a.: adică fugit de acasă și dat sub urmărire) și Eli plângându-se de dureri de spate.
Miticii au fost cei care au deschis scorul, chiar prin Căpitan, după care jocul a mers mai mult în favoarea celorlați, aflați mereu la trei-patru goluri diferență, în ciuda totalei lipse de disciplină tehnico-tactică a fraților, care-și regăsesc mai ușor locul într-o echipă de desene animate. Scorul final, un 14-9, este absolut meritat, iar golurile ar fi fost mult mai multe dacă s-ar fi numărat și barele. Trei (și toate trei din afara careului, două fiind transversale!) sunt pe conștiința noastră, la fel cu un fault mai accentuat la Mitică (șă știe cine e jupânul) și o pereche superbă de șorțulețe în garderoba lui Stelică. Stocul nu este încă epuizat, așa că sperăm să-i servim pe doritori și săptămâna viitoare.
Bravo Razvane-cronicare,ai percutat mai repede decat de obicei si mai ales decat m-asteptam,putoare mica ce esti!
RăspundețiȘtergereImportant e ca miscarea s-a "executat"si meciul/cronica s-a bifat.
Am vorbit cu Ciuli si cu fratele Marin ca sa nu mai venim si sa joace Motanu,care se crede "jupanul",doar el cu Eli.Succes!
RăspundețiȘtergereNici acum nu imi vine sa cred cu cati gusteri am putut sa joc in echipa.
RăspundețiȘtergereTot ce mai lipsea era sa vina si Tavi dar nu il lasa nevasta,ca trebuie sa puna zacusca la borcane.
RăspundețiȘtergeres-a întors lumea cu fundu-n sus. Brazilia, Argentina, Olanda, Germania și Italia nu s-au calificat la turneul final al CM de fotbal sub 20 de ani, iar zdrențele de englezi au terminat pe locul 4 (ultimul) în grupă, după Irak, Chile și Egipt!
RăspundețiȘtergeremaistre, tot pișicher ați rămas. dar nu v-aș dori să intrați în gura lui Tavi.
RăspundețiȘtergereO musca lesinata nu ma lasa sa ma odihnesc, asa ca iau in calcul alta varianta de relaxare. Imi spune si mie cineva la ce ore sunt cele doua meciuri finale de la CC.
RăspundețiȘtergereMotanele unde s-a jucat meciul?
RăspundețiȘtergereIl salut pe Virgil. El apare intotdeauna atunci cand nevoia e mai mare.
Tavi,cele doua meciuri sunt pe tvr1,semifinala la 9.30 si finala la ora 1,pana se termina,aproape ca se lumina!
RăspundețiȘtergereMeciul s-a jucat in Agronomie pe sinteticul mic.
Tavi,pana la cele doua meciuri fa-ti incalzirea cu o partida de pregatire a Stelei de la ora 20 pe LOOK-TV.
RăspundețiȘtergereMerci Sile! Pentru Steaua trebuie doar sa ma uit la TV... si se vede meciul?
RăspundețiȘtergereCei doi de mai sus seamana cu domnii din Muppets.
RăspundețiȘtergere..si anonimul cu cine o semana? Tot cu un anonim...
RăspundețiȘtergereSUPER-BRAZIL!Daca nu intervine neprevazutul,Brazilia a luat o optiune serioasa pentru titlul mondial de anul viitor.
RăspundețiȘtergereDupa titlul cronicii Motanului sa continuam cu continutul:telefax,telegrama,teleimprimator,telemetru,telescop,telepatic si iata ca e aproape gata telecronica...
RăspundețiȘtergeretolomacule.
RăspundețiȘtergerePardon,telemacule!
RăspundețiȘtergere„Nu știm care a ales primul și cum, cert este comentariul lui Robert după ce și-a văzut coechipierii (Mitică, Bebe, Virgil și cu Stelică): "Mitică, ce-ai făcut, i-ai ales pe ultimii patru rămași? "”
RăspundețiȘtergereVreau sa precizez ca Mitica a facut alegerile, asa ca ma refeream la ceilalti 4 coechiperi ai sai. Printre care, deci, si eu, ca sa n-avem discutii.
Eu unul am simtit ca ma sufoc dupa vreo 10 minute, chestie care nu mi s-a intamplat pe terenul din Tineretului. Aici a fost si lipsa totala de umbra si sistem cam dificil (4+1), deci mai mult de alergat. Si restul au risipit, parca, ceva mai putin efort, dar, parca, ceva mai mult decat mine. N-a remarcat nimeni jocul excelent al lui Stelica, fara de care mai luam vreo 7-8 lejer!
Robert
Motanul are dreptate: vineri am venit cu un deget taiat(Vasea a putut verifica) si cam obosit. Am jucat biliard pe calculator si, la o bila taiata f. mult, mi-am taiat si degetul... A fost o partida grea, am rupt 2 tacuri si-am spart 3 bile, dar pana la urma am castigat greu , cu 10 - 0.
RăspundețiȘtergereOricum , inaintea fotbalului (sau ce-a fost el), am beneficiat de specialul tratament al Profesorului, care m-a bandajat. Merci!
Asa-i despre Stelea, cum a scris Robert.
P.S. Msr. Robert, trebuie sa ai in vedere ca pe Tineretului, chiar si dupa masivele taieri, sunt o multime de arbori mari (unii sunt seculari si din specii aparte - pe bune!) , si deci este alta atmosfera.
RăspundețiȘtergereBaga hidraratarea.
la Robert cred că se vede lipsa de băutură și de tutun...
RăspundețiȘtergerecât despre mentorul sau, aflați că e bine-merci și se bucură că a pierdut Serena la Wimbledon. ăsta era un turneu pe care putea să-l câștige Sorana.
ROBERT,baiat finut,comenteaza ca anonim,dar la sfarsitul postarii isi scrie numele,pe cand alti anonimi raman pentru totdeauna chiar niste anonimi!
RăspundețiȘtergeream apărut acasă la sfârșitul setului 4 și m-am băgat imediat că Tecău pierde la dublu. nici ghinionul meu proverbial nu l-a mai ajutat, așa că au furat-o de la 2-0 la seturi.
RăspundețiȘtergereHai Steaua!
RăspundețiȘtergereM-am întors învingător (moral!) din turneu, mă grăbesc să plec la ţară ca să revineri mai repede...
RăspundețiȘtergereDar nu pe toate odata.
RăspundețiȘtergereînvinsa lui Halep, belgianca Flipkens, a prins semifinala(!) la Wimbledon, la fel ca și Bartoli, varză la Roland Garros. în mod normal, Radwanska ar trebui să fluiere, dar mai știi?
RăspundețiȘtergeremâine voi ține cu Janowicz.
Tavi, ce ziceai de muste?
RăspundețiȘtergereIn alta ordine, ce face juniorul, cum evolueaza?
Multumesc Lucian, a ”crescut frumos”, merge singur, e o zvarluga nu alta.
ȘtergereMusca aia de care pomeneam, bazaie in durerte, are lesin letal in dotare.
Tavi asteapta bilet de voie ca sa poata vorbi.
RăspundețiȘtergere-Mami,pot sa ma duc si eu la fotbal cu baietii?
RăspundețiȘtergere-Nu!Si nu mai vorbi neintrebat ca faci curent!
teatru absurd cu actori amatori...
RăspundețiȘtergerenu înțeleg cum Lisicki e favorită clară în fața Radwanskăi.
Motane, adica cum amatori?
RăspundețiȘtergereCiuli dragă, amatori de-o țuică am vrut să zic. cam așa ca matale.
RăspundețiȘtergerebine că nu m-am băgat la tenis feminin. finala Lisicki-Bartoli cred că avea cotă un milion! e ca și cum Vasea și cu Leșinatu ar concura în finala Mister Univers...
Cine-i Lesinatu? Musca?
RăspundețiȘtergereDoamna,lasati-l si pe Zacusca sa vina la fotbal.Oricum e nevinovat la acest sport.
RăspundețiȘtergereNe mişcăm şi noi azi? Bebe e la mare, Paul e-n Germania, Robert e la Deva. Rămânem de-o ciorbă?
RăspundețiȘtergereCredeam ca amatori fraieri, asa ca Popesca..
RăspundețiȘtergereTavi plus Luci egal love
RăspundețiȘtergereGabi, ciorba-i de burta?
RăspundețiȘtergereDaca Sile joaca, sigur vor veni o multime sa-l vada, s-au sa fie pe teren cu marele ex-pelican Universal, mit printre legende.
RăspundețiȘtergereTavi plus Luci plus Vasea egal love in boscheti si corijente la gramatica.S-au la limba romana!
RăspundețiȘtergereSa prins prostu! Cat de lesinat esti dupa linii si virgule. Esti letal!
Ștergere