Vremea neașteptat de bună, împreună cu vacanța prelungită pentru mulți, au făcut ca prima vinere din an să consfințească o prezență rar întâlnită în anotimpul rece: șaptesprezece combatanți. Problema creată a fost una dublă, terenul mic pe care s-a început jocul nesuportând mai mult decât un maxim șapte la șapte (altfel, totul devine o țurcă), apoi, dat fiind echilibrul evident al distribuțiilor, politica omului în plus. Ultimul apărut la teren fiind Mihăiță-tenismanul, s-a căzut de acord ca pinguinii să înceapă în 9, iar după o repriză de 40 de minute să cedeze un om. Iată echipele:
Pinguini: Luci, Bebe, Stelică, Răzvan, Gabi, Mitică, Claudiu, MihaiT, Găbiță
Pelicani: Paul, Cătălin, Bețe, Cristi-g, Tudor, Eugen, Ely, Marinuș
După cum era de așteptat, primul sfert de oră, disputat pe terenul mic, s-a încheiat cu un 0-0 încâlcit, meciul adevărat începând pe sinteticul mare. Evident, unul dintre cei mai avantajați de mutare nu putea fi decât Ely, autorul primelor două goluri, după acțiuni personale și șuturi greu de scos. Pinguinii echilibrează jocul, profită de superioritatea numerică și egalează la doi, după care se face timpul să cedeze un om. Culmea, căpitanul Marean (acum nu știm dacă din simpatie sau din alte calcule, mai obscure) îl cere pe Răzvan, pinguinii nu consideră pierderea prea mare, deși invocă faptul că jocul era echilibrat și n-ar fi fost cazul să se schimbe ceva, și partitura se modifică radical. Mihai se retrage mult în spate și se mizează mai ales pe contraatac, în timp ce la pelicani intervine o oarecare delăsare, crezându-se că victoria vine de la sine. Tudor n-a prins o zi prea bună, Eugen nu poate scăpa de vechile metehne (căratul mingii în neștire, soldat de cele mai multe ori cu pierderea sa și punerea echipei în pericol, plus și mai prostul obicei de a comenta fazele anterioare și a nu se concentra la cele curente), Ely se pierde de multe ori când nu-i iese jocul, cert este că Mitică înscrie, aproape nesperat, pentru 3-2. Se joacă pe contre, pelicanii presând, iar Marean se împiedică de vreo câteva ori în minge, faze la care iese gol (acum, la cârciumă, idolul femeilor a stat lângă prietenul lui Lucică, dar n-am sesizat cum că l-ar fi cinstit pe acesta din urmă, după cum binemerita). În apărare, Paulică nu iartă nimic, fiind mai rău decât toți fundașii adverși și gușații se duc la două goluri, moment în care Cătălin se accidentează la o intrare cu cântec la Mihai, unde s-a cerut penalti. Nu s-a dat, s-a mai dat în schimb un gol rapid, după care, trecut fiind de ora cinci și cu unul mai puțini, pelicanii sună retragerea, cu un 7-6 trecut la palmares. Până aici e bine, să-i vedem de acum înainte, căci fără Băsilică, Tavi și Cătălin sunt ca Milanul fără Rijkaard, Gullit și van Basten, îi bate și Steaua dacă-i prinde...
Motanele,multumesc pentru apreciere,cam otravita,de altfel...
RăspundețiȘtergereInteleg ca trecera ta la Pelicani a fost decisiva in stabilirea scorului final.
cât pe aci să mă bag cu o sumă măricică la juve-sampdoria, ceea ce mă băga în faliment. ești echipa de pe locul 1, joci acasă cu o amărâtă, ai 1-0 și om în plus o oră și o furi!
RăspundețiȘtergerenu neapărat, singura chestie că poate am jucat cu mai multă ambiție.
RăspundețiȘtergereAti urmarit din ciclul "Lauda-ma gura"!
RăspundețiȘtergereNu s-a lăudat deloc Motanu, a dat un gol de autor pentru pinguini, încercând o execuţie în care nimeni n-a crezut: cu spatele la poartă, a băgat piciorul sub minge şi apoi a lovit-o din piruetă cu exteriorul. Gol perfect valabil, fără nici un viciu de procedură. În schimb, poate pentru că nu mai beau, îmi aduc mai bine aminte finalul: ultimul gol l-am dat eu, dar nicidecum după ce s-a accidentat Cătălin, ci înainte. Nu mai eram în inferioritate pentru că plecase Tudor şi de-aia se echilibrase meciul. Faza cu Cătălin a fost ultima a meciului, s-a sacrificat când Tenismanul era pe cale să scape singur şi să egaleze, accidentându-se. Atunci s-au retras din principiu şi unii pelicani, se ştiu ei. Hai, încă unul putea să mai iasă, mai dădeam un om de la noi, dar s-a spart conducta. În noiembrie, când m-am procopsit cu durerea asta din pulpă care continuă să mă supere meci de meci, pinguinii au continuat să joace după ce am ieşit eu. Ce făceaţi, băi pelicanilor, dacă se accidenta Cătălin la începutul meciului? Şi tot legat de asta: de cele mai multe ori nu ne acoperim timpul pe care-l plătim. Vineri am început la 4 fară 12 minute, deci ar fi trebuit să încheiem la 5 şi 18. În fapt, s-a întâmplat pe la 5 şi vreo 5. Când jucam pe iarbă nu aveam limită de timp, dar acum am putea să profităm ca să evităm scandalurile astea pe care cred că nu le agreează nimeni. Putem porni un cronometru şi teoretic meciul se încheie după 90 de minute. Zic teoretic deoarece o echipă poate să cedeze partida, ca la şah, dacă cealaltă s-a distanţat şi nu mai e timp suficient pentru surmontare. Hai că nu e aşa greu.
RăspundețiȘtergereUn observator:
RăspundețiȘtergereCare ar fi fost scorul daca la 3-2 pentru pinguini, Luci nu ar fi luat gol printre picioare la un sut tras din parcare si mai tarziu Stelica nu iar fi data o pasa lui Ely, care s-a trzit singur cu portarul si a inscris lejer?
Intradevar,Motanul a jucat cu mare ambitie dupa ce a trecut la pelicani(vezi intrarile la Gabita si la Mitica).
Gabitza legat de golul tau care a fost ultimul, te inseli, cursul a fost altul: Mihai incerca sa patrunda, nu vreau sa comentez faza (punctul meu de vedere il cunoaste Razvan), eu ma accidentez grav, ies de pe teren, eli pleaca cu mingea de la poarta ii da pasa lui Eugen (care incearca sa dribleze si tusa) pierde mingea, eu incerc sa revin dar am facut 2 pasi si mi-am dat seama ca e grava problema si il vad din cate imi aduc eu aminte pe Mihai ca prinde o ghiulea si marcheaza (aici s-ar putea sa ma insel poate ai fost tu in locul lui Mihai). Iar legat de intrebarea cu ce faceau daca ma accidentam de la inceput, am gasit solutia ,,INTRAI TU LA NOI :))''.
RăspundețiȘtergereLegat de treaba cu plecarea tu ai foarte mare dreptate dar si voi aveti cativa baieti de la care am avut ce invata (nu vreau sa dau nume se cunosc ei). La noi baietii au staif recunosc ,,bai plec ca ne-au umilit astia sau plec ca nu mai avem oameni'' dar la voi ,, unul se batea cu pumnul in piept in vestiar ca nu a plecat niciodata si el e tatal lor la plecari (se stie el cine)''. Lasa Gabitza noi sa fim sanatosi si tu sa fi asa cum ai fost si pana acum ,,Capitanul'' nostru in organizarea jucariei pe terenul sintetic. Va poooop sper sa revin.
RăspundețiȘtergereDomnilor,Vasea e van Basten sau Milito,ca nu mai stiu.Sau van Bostan?
RăspundețiȘtergereCătăline, eu îmi amintesc aşa: după ce tu şi Mihai aţi căzut în careu, nu s-a mai jucat deloc. Mihai a cerut penalty, au urmat parlamentări, apoi a acceptat că a continuat lovind mingea în cădere şi a renunţat, aşa că în cele din urmă noi ne-am retras aşteptând să începeţi jocul. Care n-a mai început. Iar golul meu n-a fost din şut violent, a intrat pe sub Beţe.
RăspundețiȘtergereApreciez cum li se cuvine lor, și pe această cale, anonimii, pentru marea și multa lor valoare. Păcat că ea se manifestă după război
RăspundețiȘtergere( meci)...
L.
Realitatea este că am luat un gol de toată cacaoa.
RăspundețiȘtergereL.
la gol, am ridicat piciorul foarte sus, dar niciBețe nici Cătălin n-au cerut joc periculos, numai Cristi a zis că ar fi fost ceva.
RăspundețiȘtergeres-a mai jucat după accidentare, (își amintește și Cristi) și ultimul gol e al lui Mihai, care a tras din fața careului, după ce Eugen pierduse mingea.
gabi cand a iesit catalin eram cu 2 goluri peste voi;cand mai ciuguleai un sprit, aveai memoria mai buna,dar nu fi suparat o sa vina luna lui cuptor ,si o sa bateti si voi
RăspundețiȘtergereAtunci înseamnă că n-am dat eu ultimul gol. Dar, tocmai pentru că nu mai "ciugulesc", îmi amintesc perfect ce spunea Mihai la cârciumă, că la sfârşit a renunţat să mai ceară penalty şi aţi şi plecat.
RăspundețiȘtergereBai frate, ce etapa tumultoasa. Om in plus-gol in minus, ce ciudata situatie.
RăspundețiȘtergereSalut baieti! Gabita lasa-mi si mie numarul lui Mitica, te rog mult. Sa vorbesc cu el despre abonament... stie el, sau spunei sa ma sune: 0735 186 709
RăspundețiȘtergereSper că v-aţi vorbit. Cât vă cere Mitică pentru transfer? :)
RăspundețiȘtergereŞi un apel către oamenii de bine: dacă veniţi cu câte o sticlă de jumate la voi, goală, o puteţi umple cu ţuică de struguri din via de la ţară. Dar numai dacă ziceţi bogdaproste!
Chiar vrei să scoți tot alcoolul din viața ta?
RăspundețiȘtergereL.
Nu, că deja mi-e dor. Dar abia la Paşti am programată o oază.
RăspundețiȘtergereBai Tavi,iar ai cazut din pat?
RăspundețiȘtergerePrietene, de ce ma intrebi?
ȘtergereMotane, ce cântec a fost la contactul dintre Cătă și Mihai?
RăspundețiȘtergereL.
Luci, treaba cu accidentarea lui Cata e foarte serioasa. Abia mai vine si la birou.
ȘtergereMa trec fiorii.
Lansez o supozitie, pana nu se risipeste.
RăspundețiȘtergereE posibil sa avem in curand si un Pinguin Universal? Eu zic ca da. Motanelul paseste pe drumul deschis de Sile-pelicanul universal. A jucat el si la unii si la altii? – A jucat. Cat a fost pinguin, i-a executat pe celalti cu un gol a la Zlatan?- I-a executat. Dupa ce a trecut in apararea supercampionilor, i-a “ajutat” pe campioni sa ramana pe acest onorant loc? – I-a ajutat. A scris el o cronica frumoasa si echilibrata?- A scris. Are el caracter si metoda, insusiri absolute necesare pentru a devenii Universal?-Are. De ce? Pai iata un exemplu recent : acum doua etape, el si-a salvat camarazii de la o infrangere la potou, fara sa supere pe nimeni, contribuind in felul acesta la “degustarea bucuriei Revelionului” si de prietenii nostri pinguinii.
Ei, am dreptate ?
Cătă, fă-te bine! Te aștept și-țin pumnii.
RăspundețiȘtergereL.
Şi pe fi-miu l-a faultat un copac pe derdeluş, şi-a făcut rost de o entorsă şi abia a scăpat de gips! Norocui lui că pierde din zilele de vacanţă, nu de şcoală... :)
RăspundețiȘtergeresă știți că, cel puțin până acum, nu l-am cinstit pe Tavi, da sunt impresionat de ceea ce scrie. are de pe acum rezervare la șorțulețe și poate sâ-și aleagă și culoarea.
RăspundețiȘtergereDa, mai ales că acum două etape de fapt i-ai ajutat pe pelicani să scape neînvinşi.
RăspundețiȘtergereCare-i treaba azi?
RăspundețiȘtergereL.
Azi e vineri, deci care să fie treaba?
RăspundețiȘtergereAm inteles ca se joaca.
RăspundețiȘtergere