vineri, 20 decembrie 2024

"UN MECI DE POMINĂ!"

 


Era una dintre acele zile de iarnă blândă, când cerul părea că luminează stadionul cu tot felul de licurici.

Tribunele gemeau sub greutatea sufletelor care înfruntau razele solare de iarnă încinse în speranța unui spectacol memorabil.

Nimeni nu bănuia că avea să fie martorul unuia dintre cele mai dramatice meciuri din istoria fotbalului de ziua 5..

Gazonul, transformat într-o oglindă verzuie de razele solare, era ce trebuia pentru o partidă de fotbal.

Arbitrul, după o scurtă inspecție și câteva discuții aprinse cu delegații echipelor, a decis că meciul se poate disputa în bune condiții.

Căpitanii celor două echipe și-au strâns mâinile sub privirile unui public nerăbdător, iar fluierul de start a despicat aerul umed al zilei.


Echipele de start!

 "Pixelii Veseli" ► Doru Bețe Popică, Răzvan Motanu, Sică, Bebe, Mitică, Adi Colonelu, Găbiță.

"Șoimii Dezorientați" Bronson Tavi, Cristi Astrahan, Tudor, Gabi 3, Doctoru, Salah, Vasea    

Primele minute au fost marcate de prudență, mingea alunecând haotic pe suprafața verde a gazonului.

Apoi, ca un trăsnet din senin, s-a produs primul moment de magie.

Mijlocașul și atacantul echipei "Pixelii Veseli", au jonglat mingea în interiorul careului și cu ajutorul jucătorului advers (Salah), au deschis scorul, nesperat.

Și uite așa pe nesimțite s-a ajuns la scorul de 3-0, pentru echipa "Pixelii Veseli", moment în care s-a procedat la rocada nebunului cu calul și adică a lui Sică cu Cristi Astrahan.

Și uite cum Sică a devenit un șoim dezorientat și Cristi Astrahan un pixel vesel.

Bucuria echipei "Șoimii Dezorientați" referitor la aceasta rocadă, avea să fie însă de scurtă durată.

După doar zece minute, într-un moment de dezorganizare a apărării, echipa "Pixelii Veseli",  s-a detașat cu toată dominarea echipei adverse.

A urmat o perioadă de dominare alternativă, cu ocazii la ambele porți.

Repriza secundă a început într-un ritm infernal.

Echipa "Șoimii Dezorientați", părea hotărâtă să egaleze și să tranșeze disputa cât mai repede.

Dar fotbalul are propriile sale legi nescrise, iar dramatismul avea să atingă cote paroxistice în ultimul sfert de oră.

"Pixelii Veseli", deși dominați, au reușit să ridice tribuna în aer prin mai multe schimburi de pase geniale care s-au concretizat cu goluri.

A fost un meci care a avut toate ingredientele unui spectacol fotbalistic desăvârșit, goluri spectaculoase, tensiune și mult nerv până în ultima secundă a meciului.

Cerul - martorul tăcut al acestui meci memorabil, a continuat să fie senin și după ce ultimii spectatori au părăsit tribunele, spălând urmele unei bătălii sportive care va dăinui mult timp în memoria celor prezenți.

SCOR FINAL: 12-3 (5-1)  pentru echipa "Pixelii Veseli".

Autorii golurilor

"Pixelii Veseli" - Adi Colonelu – 4/3, Gabiță – 3/4, Mitică – 3 , Sică – 1  și Salah - autogol

"Șoimii Dezorientați" Doctoru – 1, Sică – 2  

După fotbal s-a schimbat arena, unde s-a continuat să se povestească despre emoții, visuri și momente de neuitat.











După spectacolul etapei, liniștea nopții a îmbracat stadionul ca o mantie de stele.



„Fericirea nu stă în averi, nici în aur, fericirea sălăsluiește în suflet”


luni, 9 decembrie 2024

Cronici: ”Ultima vineri din noiembrie” (by Motanu) și ”Prima vineri din decembrie” (by cecere)

 Ultima vineri din noiembrie, vreme nasoală afară, s-a jucat în balonul mare, pus pe terenurile din spate. Prezenți la apelul găinilor, 12 băeți. Alegeri, Mihăiță cel Viclean cu Țolea cel Blajin. Echipele:

Juventus Ciorogârla: Găbiță, Marean, Mihăiță, Tudorică, Mitică, Veterinaru
Las Palmas: Nelu, Cristi Astrahan, Răzvan M, Bogdănel, Țolea, Hercule.
Mihăiță e oricum cu un cap peste toată lumea, interesant e cum s-a ajuns ca băeții cei mai slăbuți (Cristi și Bogdănel abia bat spre 50 de kile) să fie ambii la aceeași echipă. Găbiță, inițial portar, e mai complet ca Nelu și peste Hercule sau Țolea când joacă în câmp, fie și pentru simplul motiv că gândește jocul. Dacă numărăm în câți puteau pasa Juve și în câți Las Palmas nu miră pe nimeni că s-a făcut 2-0 urgent. Moment în care ni se face un favor, vine Veterinaru contra Bogdănel. Ghinion, că se trezește cu frigideru plin, pe motiv că face mai multe prostii decât fapte bune.
Și totuși e văzut ca jupân. Se accidentează în margine, după ce bătuse un aut aiurea, fază la care am luat un gol ieftin (cum am mai luat și altele) vine în apărare și mă trimite pe mine în față.
Bilanț scurt, pentru cinci minute în atac: patru atingeri de balon, două faulturi suferite, un gol, o pasă de gol (bașca un șorțuleț superb lu Tudorică, da ăla a fost mai devreme) și un scandal la unul dintre faulturi. Ajungem astfel să egalăm la 5, după care Vete mă cheamă iar în apărare. Între timp, ieșise și Găbiță în câmp, așa că o furăm cu succes, scor probabil 5-8.
Rămâne golu lu Mitică și un sfat, mocca, pentru Vete: în viața de zi cu zi ești băiat deștept, gândește și pe teren, măcar un pic, ce faci cu mingea și n-o să mai ai probleme.

-----------------------------------------------

Etapa din 06.12 a fost anulată de cecere. Motivare: ingerințe... cultu Căpitanului... nuielușă... mai dă-i în plm! 😁