Lui Găbiță, cu toată simpatia de care eram capabil acu 10-12 ani.
Mă scuzați de deranj, în ultima vreme intru rar spre deloc pe aici, dar ar fi păcat să nu mai luminăm, pe cât se poate, ceva cetățeni din zonă. Așadar, dacă ești o țară în curs de dezvoltare economică, nu ai resurse, mai ales petrol, cauciuc, bauxită și alte mici delicatese și te hotărești să-ți ataci vecinii, conducătorii tăi, mai ales, dacă te duc spre pierzanie, își merită tot disprețul. Iar tu, ca simplu cetățean, ești în postura de a plăti, fie și pentru simplul motiv că (vorba răposatului Dan Cocoru) "fratele meu, am avut ghinion încă de la naștere, cu repartiția "...
Trec este amănunte de culoare maro, gen atrocități INEGALABILE comise în China (și China nu era comunistă pe atunci!) atacuri mârșave fără o declarație prealabilă de război și un tratament inuman aplicat civililor și prizonierilor de război (sunt marșuri prin Birmania începute cu cu mii de prizonieri și terminate cu câteva zeci), menționez doar în treacăt politica piloților kamikadze (vântul divin) încercată (este că nu știați?) și de nemți, da cu mai puțin elan sau codul Bushido, care propovăduiește moartea ta și a dușmanilor, vă mai plicitisesc doar un pic.
1. https://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Downfall. Citiți estimările americane privind numărul victimelor DIN AMBELE TABERE în cazul invadării Japoniei.
Acu considerați că americanii exagerau,(cred că engleza voastră face față provocării) împărțiți la cât vreți voi și comparați cu numărul victimelor bombelor atomice, oricum enorm, dar sub 200.000. Cei ce au citit măcar un pic de istorie știu că japonezii au fost avertizați de fiecare dată și că, dacă rușii nu amenințau cu invazia, probabil că nu se predau.
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Bombing_of_Tokyo. Ce scrie aci? 100.000 de civili morți și 1 milion rămași fără casă după o tură de bombardament convențional? Adică o Hiroșimă, care se putea repeta oricând. Cine ar fi avut de suferit?
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Iwo_Jima. Io-te-te! Pentru un petec de pământ în marie 1945 americanii au pierdut 27.000 de oameni, morți, răniți sau dispăruți. Despre japonezi, doar atât: din 21.000 de soldați au fost luați doar un pic peste 200 de prizonieri. Să vă fac un desen, să înțelegeți cum ar fi fost în caz de invazie a țării-mamă?
4. O altă chestie mai puțin știută, că, de, preocupările noastre sunt cu totul altele. Luați d-aci și, dacă nu vă e lene, verificați. Japonia, spre deosebire de Germania, a evitat cu grație (era să zic cu scârbă) să-și asume vina pentru cele întâmplate în WWII.
Japan PM's Pearl Harbor visit won't be for apology: spokesman
Asta e, cât trăim ( și dacă vrem...) învățăm. Scuze lu Vasea, aici văd că e mai mult pe bază de glume. Pe Tavi îl așteaptă lumea c-o cronică (eu nu, d-aia m-am și retras...) pe restul oricum nu v-am deranjat din somn.
Ps: Azi s-a jucat 5 la 5. Am picat cu Marinuș în echipă, îmi știam deja soarta, dar e și vina mea că n-am dat mai mult. Știu,TOȚI recunoașteți când greșiți. Sau NU?