luni, 25 mai 2015

La revedere, tabără dragă!

Vineri, nişte băieţi (Biciclistu, Paul, Bebe, Bogdan, Mitică, Găbiţă) s-au văzut la teren cu alţi băieţi (Tavi, Motanu, Beţe, Vasea, Popică, Ely). Într-un meci terminat înainte de vreme, nişte băieţi au jucat mai slab, iar alţi băieţi mai bine, cam de vreo 3-4 goluri diferenţă. Las pe alţii să detalieze, fiindcă, în ce mă priveşte, chestia neplăcută e că pentru a doua săptămână la rând am rasolit o lucrare ca să ajung în Agronomie, aşa că am decis să mă întorc în producţie, mai ales că purceaua era de ceva vreme moartă în coteţ. O să mai apar în zilele libere, laolaltă cu alţi fii rătăcitori. Pentru a nu intra în sevraj de la lipsa dozei de fotbal săptămânală, o să compensez joi seara cu grupul lui Robert şi Cornel. Oricum, de-a lungul timpului s-au retras sau au lăsat-o mai moale, din diverse motive, combatanţi şi mai vechi în fenomen (Nicu, Gică, Eugen, Virgil, Luci, chiar Stelică), iar fotbalul de ziua a cincea a mers mai departe. Non mollare mai, show must go on!

sâmbătă, 16 mai 2015

Ne va duce Tavi Doru...

Trecuse mai puțin de un sfert de oră din partidă și deja mă gândeam la titlurile din cronici. Două goluri din bucată, pe contre-pied, și asta fără să joc vârf măcar o singură clipă, pase măiastre, demarcări, deposedări, tot tacâmul! După care m-am desumflat: Siliboa, care are să mă cinstească, ar fi scris el de bine despre mine, dar nu era prezent. Cătălin, la fel, plus că el îl preferă oricum pe Mitică, Tavi era jenant să-și laude magistrul, acum că l-am luat sub poala mea, iar cu Găbiță nu mai vorbesc de mult, de când i-am cedat-o pe Carla Suarez-Navarro și fata se plânge în continuare că a rămas virgină. Ar mai fi fost Ciulică, un alt băiat cu condeiul ascuțit, care poa să scrie despre orice fără a fi măcar de față, dar se aude că este în mari tandrețuri cu Putzi, așa că pas pupat sau lăudat pe altcineva. Așa că ne-a rămas o singură soluție, să vă deslușesc singur firul epic. Pentru început, distribuțiile:
Real Pătârlagele: Sergio Ramos Bețe, Pepe Paulică, Toni Kroos Bogdan, Ronaldo  Găbiță, Bale  Belea Mitică, Cacarito Hernandez Marin
Juventus Crevedia: Bufon Biciclistu, Bebe Chellini, Gabi Pirlo, Eli Pogba, Tavi Tevez, Motanu Morata
Ca să nu vă faceți cumva idei greșite, să spunem că meciul n-a avut istoric, Juventus impunându-și de drept superioritatea tehnico-tactică. Scorul nu vi-l amintesc decât secvențial, 3-0, 3-1, 8-3, 8-5 și la final se pare 11-6 pentru campionissimi, care și-au surprins adversarii încă din start cu așezarea în teren: Tevez în poartă, excepțional de altfel și Bufon la mijloc, susținându-l pe Pogba. Morata, pe post de libero, s-a achitat ireproșabil de sarcinile postului și a lovit de două ori pe contraatac, moment din care se întrevedea deja echipa mai bună. Într-atât de bună încât a marcat cu toate liniile, goluri superbe Bufon și Bebe Chellini din apropierea mijlocului terenului, în poarta unui Cacarito depășit de evenimente, urmate de un hat-trick Tevez, toate cele trei reușite în urma unor lansări Morata: primul, dribling scurt pe dreapta, șut din unghi, Caca visător, al doilea, combinație letală în fața porții, șut năprasnic marca Sile de la 15 (centi)metri, portrarul Bale rămas descumpănit de rapiditatea fazei, al treilea, lansare în adâncime, pasă-dribling cu bara(!!!) gol la colțul scurt. Faza meciului îi aparține tot lui Morata, călcâi de mare efect la mijlocul terenului, pe poziție viitoare, preluare și dribling Pogba în fața lui Bale, spectator fără bilet, fără basc și rămas și fără țigări.
Dincolo, la merengues, echipați vineri în tradiționalele culori galben cu maro, a contat mult lipsa de formă a lui Bale și Cacarito, inexistenți în joc și risipitori în fața porții juventine. Degeaba a arat Ronaldo terenul, împărțind pase cu mărinimie (și bare deasemenea!), prea puțin au contat abnegația lui Pepe, delicat ca de obicei și travaliul lui Kroos, abonat din nou la gol, zarurile se pare că fuseseră aruncate încă înainte de fluierul inițial. Și totuși Real rămâne cu consolarea că l-a dat în final pe omul meciului, Bețe Sergio Ramos, același inimos jolly-joker, cu realizări de excepție, nu mai puțin de patru la număr, în poarta juventină. Prea târziu însă și prea puțin...

Și totuși se întrevăd și zile mai bune pentru galben-maronii. Legenda clubului, Nelu Tzu Casillas, nerestabilit încă după o accidentare, a asistat de pe margine la înfrângerea coechipierilor și ne promite că va reveni cât de curând cu forțe proaspete. Un get de mare noblețe, în antiteză cu atitudinea unui alt mare jucător, Kaka Vasilică, auto-declarat indisponibil cu puțin timp înaintea startului partidei, dar se pare în căutarea unui transfer. În orice caz, nu la Juventus, unde și rezervele rezervelor cunosc ceva mai mult fotbal.

La închiderea ediției, publicăm o fotografie inedită, trimisă de cititorul nostru Mihai Tenismanu, imortalizându-i pe siamezii Ronaldo și Cacarito la o petrecere după finalul meciului din etapa trecută. Casillas, absent din poză, a avut grijă să-i trimită la un moment dat la culcare, se pare însă că prea târziu. Și totuși, unde este Bale? Zvonurile spun că n-ar mai fi dorit la echipă!  
      

sâmbătă, 9 mai 2015

11-8,dar oare pentru cine?

          Suspans si nu prea... simplu si logic, dar ce mai e logic in fotbal,11-8 pentru echipa mai buna.
          De "Ziua egalitatii de sanse intre femei si barbati" sarbatorita pentru prima oara in Romania, ne-am strans cam greu 14 amatori de miscare, printre care, o surpriza placuta a fost aparitia dupa o lunga absenta a lui Stelica "galateanu", dar si o absenta de marca care se cam prelungeste de trei saptamani, e vorba de Cata.
          Cu acordul administratorului bazei sportive ne-am dus pe al treilea teren din spate care deja este o obisnuinta pentru noi; ar fi fost pacat sa jucam in balon pe o asa vreme placuta pentru miscare in aer liber.
          Gabita si Ely au facut "jocurile" din care au rezultat cele doua teamuri, cu mentiunea ca Gabita a ales primul.
          Echipa G.   Vasea, Paul, Cristi-biciclistul, Motanu, Tavi, Mitica, Gabita.
          Echipa E.   Nelu-Bronson, Bebe, Stelica, Bete, Bogdan, Popica, Ely.
          Se observa inca de la inceput ca echipa E. are un portar mai bun( Nelu), in schimb echipa G. are trei jucatori de combinatie( Gabita, Mitica si Cristi) care isi pun amprenta pe jocul echipei relativ repede, ceea ce se vede si pe tabela de marcaj, Gabita si Mitica ducand scorul la 2-0. Cu Vasea in poarta se primeste un gol usor la o minge inalta balbaita de acesta, Gabita marcheaza pentru 3-1, Vasea mai primeste un gol de la Ely cu un sut tare si cu efect de la distanta pe care il vede tarziu(este apostrofat de primirea celor doua goluri). Cu toate astea echipa G. incet, dar sigur pune stapanire pe joc si va conduce ostilitatile in teren si pe tabela pana la sfarsitul meciului. La un moment dat, spre finalul primului mitan, Cristi se accidenteaza, facand o intindere si intra in poarta in locul lui Vasea, caruia dupa putin timp ii recidiveaza intinderea de la piciorul drept si din atac, odata cu schimbarea portilor, ramane in aparare, aproape intr'un picior, incercand sa-l marcheze pe naravasul de Ely si chiar reusind de cateva ori sa-l stopeze spre nemultumirea acestuia care-i tot reprosa sa nu se mai tina dupa el ca poate il loveste din gresala...Intre timp se mai inscriu goluri si de o parte si de alta, mai mult in contul Geistilor. Vine si randul lui Cristi sa i se reproseze usurinta cu care a incasat 2-3 golisoare. Ca de obicei, atunci cand scorul este defavorabil echipei sale, Ely devine tot mai irascibil si abuzeaza de suturi de la distanta, jucand cam de unul singur si reprosand in stanga si-n dreapta ca n-are cu cine combina, de data asta chiar avand partial dreptate, insa cand, de voie, de nevoie a pasat totusi, au marcat si Stelica si Bogdan. Bete si Paul au plecat mai devreme. In ultima parte a meciului, Gabita, Mitica, Tavi si partial Motanu s-au jucat cu ocaziile de gol, ratand exasperant din toate pozitiile si unghiurile posibile, scotandu-l in evidenta pe bravul Nelu-Bronson.
          Intr'un final cam prelungit si de mai multe ori testat, ne-am hotarat sa punem capat la joaca noastra  la scorul de 11-8 pentru echpa G, mai buna si mai "echipa".
           Cele mai multe goluri le-a marcat Gabita care a alergat foarte mult si in final era epuizat, urmat de Mitica si de Motanu care a reusit un gol spectaculos cu un sut puternic. Pentru invinsi, Ely a inscris vreo 5 g., iar Bete, Bogdan si Stelica cate un gol fiecare.
          Oare este adevarat ca echipa in care a jucat Cristi-Biciclistul n-a pierdut niciun meci de cand joaca el cu noi, asa cum sustine cu tarie?!? Motane ia fa tu niste verificari.
          S-auzim numai de bine si pe vinerea viitoare! 

sâmbătă, 2 mai 2015

ARMINDENI - 2015

Abia astept etapa de vineri 1 Ianuarie 2016, replica de iarna la 1 Mai 2015. Sa vedem si atunci cum vor raspunde baietii la apel, caci ieri, langa multele absente din grupul celor cu prezente constante (Cata, Paul, Doru Bete, Bogdan,chiar si Stelica care se anuntase la teren), au fost consemnate cateva reveniri surprinzatoare, precum si  doua debuturi. Asta inseamna sa ai traditie si faima. Cand unii lipsesc, altii suplinesc. Un fenomen care poate sa stranga in zi de sarbatoare 14, de fapt 15 combatanti, este cu certitudine un brend sportiv, un reper de pasiune si devotament pentru miscare in general si pentru fotbal in special.    
Pe o vreme splendida si pe terenul din spate, unde de regula disputam partidele in aer liber, Gabita si Ely au ales urmatoarele echipe :

 Pinguinii  – Nelson (portar), Tavi, Gaby, Stefan (junior-debutant-16ani), Vasea, Mitica si Gabita ,  
 Pelicanii – Cristy-Biciclistu (portar), Bebe, Razvan, Popicu, Tudor-TvR, Eugen si Ely.

Pinguinii au jucat primele 10 min. in 6, pana cand mandel, sosit ceva mai tarziu, a intrat pe teren. Partida a debutat in forta, cu faze in plina viteza si cu cateva suturi bomba la ambele porti, respinse admirabil de catre cei doi portari. Ciudat,  primul gol, autor Ely,  pica in urma unei secvente de joc simplista dar eficienta, degajare lunga a portarului direct pe capul atacantului care lobeaza usor, peste celalalt goalkeper, in vinclu. A urmat 2-0 (cred, un autogol), dupa care Mitica a reluat in plasa o centrare la o faza lucrata de Gabita. La 2-1, pinguinii se mobilizeza dar rateaza cateva ocazii clare ( printre altele, la primul sau atac, mandel gafeaza din pozitie clara, agatand terenul cu gheata, asijderea o lovitura cu capul la o centrare perfecta venita de la Gaby). Si cum ocaziile se razbuna, la un contraatac snur, Eugen paseaza decisiv, pe jos, schimband directia de pe o parte pe alta si Tudor finalizeaza frumos din apropiere. 3-1. Aspectul jocului nu se schimba, in continuare derulandu-se faze aspre, in sensul unui joc de angajament practicat de ambele echipe.  Au fost cateva ratari si la poarta lui Nelu, care a aparat foarte bine tot meciul si nu i se pot reprosa prea multe, dar marile nerealizari, cauzate nu de putine ori si de nesansa, au fost la poarta cealalta. Patru bare, doua mandel, una Mitica si una, de pomina, a lui Gabita, care, dupa ce i-a suflat mingea lui Cristi pe la mijlocul terenului (biciclistul brava pe acolo, dupa cateva interventii f. bune, avute anterior), dribleza vreo doi fundasi, lobeaza spectaculos, dar besica cea ingrata pica pe bara, intr-un careu pustiu si o poarta parasita. Si tot asa, pana cand se ajunge la 5-1. La acest scor se schimba terenul, Tudor o ia catre sediul din Calea Dorobantilor (ne bucura revenirea lui si sper sa nu fie ceva izolat) iar pe teren a inceput o discutie daca Ion ( al doilea debutant, adus probabil de Cristi – barbat in toata firea, puternic si cu un fizic bine lucrat) sa intre la pelicani , care pe langa plusul de pe tabela ar fi avut in partea a doua si un om odihnit. De frica sa nu piarda avantajul, dandu-l pe Ion la schimb cu un pinguin, pelicanii prefera sa ramana cu un jucator in minus si-l retrimit pe acesta in tribuna, amanandu-i debutul. In atare situatie, pinguinii se arunca in atac pentru a se apropia pe tabela si uita sa fie prudenti in aparare, lucru de care profita din plin Ely. Recitalul inceput acum de Ely este devastator. El a marcat gol dupa gol, in timp ce restul echipei a ramas, de cele mai multe ori, cantonata in aparare, cu Eugen om de legatura intre atac si aparare. De asemenea pasele lungi pe Ely, cred ca au reprezentat pentru pelicani munitia de baza pana la sfarsitul jocului. Dincolo, destinul pinguinilor a ramas impasibil. Ratari dupa ratari si alte 4 bare. Parca la 9-1, Gaby (posibil usor accidentat) a trecut la pelicani, in poarta, iar Ion, in sfarsit, a debutat intrand la pinguini. De aici incolo meciul s-a echilibrat, consemnandu-se la final scorul de 14-7.
Marcatori : - Ely 9g, Eugen 2g, Tudor 2g, plus 1ag (e posibil ca Tudor sa fi dat  un gol, in aceasta varianta nu stiu cine e marcatorul – oare Vasea ?),
-  Mitica 3g, Gabita 1g, Tavi 2g si Ion 1g, ultimul gol al meciului.
                                   
Asa s-a scris istoria acestei etape, cand, departe de lumea lenevinda sau adormita dupa un dejun festin, un grup de inimosi ai Fenomenului de ziua 5a au sarbatorit  prin munca ziua de 1 Mai .