sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Neluțu, fata lui tătuțu

Înghesuială extremă ieri la teren, de parcă se anunțase Vinerea Roz, cu reducere la goluri pe bază de cupon și locuri în față pentru studenți, domnișoare și gravide. Evident, mulțimea adunată i-a creat probleme la numărat căpitanului Mitică, care după ce și-a epuizat degetele din dotare (cu un pas înainte de a trece la degețelul de rezervă...) a renunțat să mai candideze la alegerea echipelor, ceea ce era să-l coste un post de titular. N-am fost chiar de la început, așa că nu știm cum s-au ales junii-primi Găbiță și Eli, cert este că ne-am luat cu mâinile de cap, văzând linia de apărare a adversarilor, după cum sunt convins că la fel ar fi făcut oricine ar fi privit alcătuirile:
Plăcintele: Gabi, Luci, Biciclistu, Bețe, Paulică, Stelică,  Marean, Găzel, Găbiță
Cozonacii: Nelu, Basil Boli, Răzvan, Bebe, Cătălin, Mitică, Eli, Tudor, Bogdan
Deși vremea a fost bună, meciul a început furtunos, Ciulică reușind pentru prima dată în ultimii cinci ani să marcheze un gol în altă poartă decât cea proprie. Mai târzior (se pare că la 1-1) a apărut și junele Robert, și aici trebuie să-i mulțumim lui tata-mare al lui, care a fost de acord să joace la Cozonaci, coleg de (cap de) linie cu Tudorică, vineri în formă de brioșă. Greul partidei a căzut pe umerii apărării cozonace, și doar intuiția feonomenală a Motanului, de a juca pe dreapta cu  Vasile Vigu și pe stânga cu Bebilă Anghelini i-a salvat pe campioni, adversarii fiind bulversați de rocada posturilor și nemaiștiind pe unde să se strecoare. Și așa însă, Plăcintele au mai ciugulit trei bobițe, una prin Găbiță, uitat singur în apropierea porții (Eli se ținea de mână, să nu-l ia somnul), alta prin Găzel (s-a lovit mingea de el) și încă una cu autor necunoscut pentru mine, venită de la mijlocul terenului. Ce folos însă pentru chiftele, care au încasat per total șase bastârci, una mai puțin frumoasă decât cealaltă, dar despre acestea nu prea posedăm amănunte, deoarece s-au comis cam dincolo de raza noastră de vedere.
Nu putem să nu-i evidențiem pe remarcații de ieri, întâmplător și de mirare chiar și pentru ei, cei doi fundași dreapta. Ciuli, pe lângă golul marcat (e drept, șutul a fost leșinat, Mitică l-a privit cu spatele, o bere și un coniac la băiatu'...) a atins balonul, pe față și pe dos, cam de tot atâtea ori a reușit în cincinalul anterior (omu' juca mai mult în poartă și îl înțelegem, golurile treceau pe lângă el ca acceleratul prin Ciulnița), astfel încât n-ar fi de mirare să-l vedem selectat în Naționala Artistelor, coleg de linie cu Draga și Tamara. Cât despre Boli, dacă îl pui cu mâna în teren, stai pe capul lui,îl mângâi pe creștet,  îi faci și câteva desene și-i mai promiți și poze, există șanse ca în câțiva ani să poți să-l faci  fotbalist. Mari merite are și Cătălin, mai ales că a evoluat accidentat, dar cu un cap  peste toți combatanții a fost Neluțu, acest Vasile Iordache redivivus, cuminte ca o fetiță și la fel de sfios, dar care a făcut absolut de toate: a închis poarta pentru inventar, a ieșit pe centrări, a plonjat, a degajat, s-a luptat cu hoarda de năvălitori și, ceea ce ne-a plăcut cu deosebire, i-a altoit un măturoi pe spinarea lui Marinuș, copilul ploii, atunci când pehlivanul a încercat să-și dea în petec. Asta ca să nu mai spunem că și-a servit tovarășii de joc cu țuică din producție proprie, marca Milog, foarte (de)gustată de amatori...
Pentru lumea bună (e un fel de a spune!)seara a luat sfârșit la nea Nicu, în zornăit de table și pahare. Culmea, aici n-am avut ce face și am comis două greșeli capitale: una la mână,  am uitat că dacă n-ai noroc la fotbal și în dragoste te poți scoate la table și Găbiță m-a curentat, iar a doua că m-am lăsat îmbrobodit la limba română de către victima mea de pe teren, Găzel. Nu-i nimic, să fie primit, ne mai vedem și altădată.

luni, 11 noiembrie 2013

Hai sa ramanem prieteni!


Vineri ne-am strans cu mic, cu mare in agronomie la celebra partida fotbal si bineinteles sa ii serbam pe cei doi Gavrili, restul de Mihaili neonorandu-ne cu prezenta. Gabitza ne-a promis ca ne va face o surpriza si s-a tinut de cuvant, l-a adus la teren sa ne fotografieze si sa ne filmeze pe Nea Emil (sper sa nu gresesc in privinta numelui). Chiar daca partida a inceput cu destul de multe emotii, deoarece jupanul de la teren s-a cam suparat pe noi ca am bagat si scos saptamana trecuta, a fost induplecat de tanarul Gabitza si astfel am dat drumul la jucarie. Dupa ce s-au facut alegeri intre Cata si Cristi gaze, am facut celebra poza de grup si am purces la treaba
Echipa 1: Cata, Ely, Mitica, Stelica, Bogdan, Tudor, Motanu, Bronson (Nelu).
Echipa 2: Cristy, Gabitza, Gabi, Bete, Vasea, Bebe, Popica, Lucica, Eugen.

Chiar daca la prima vedere echipa 1 pare mai inchegata, cei care spag gheata sunt cei din echipa 2, prin tanarul Gabitza, se pare din spusele colegilor ca nu a fost prins in cadru atunci cand a marcat ;)). Jocul se incinge si pe o dominare a echipei 1, cum era si normal, Tudor prinde 2 suturi frumoase si preluam conducerea. Al doilea gol o mica greseala de portar a lui Gaby dar are o scuza, era mascat. Meciul se incinge iar presiunea, miza (;)) cat si presingul facut de Ely si Mitica isi pun amprenta asupra lui Luci care greseste o minge si o cam pune pe tava tanarului Ely, acesta nu iarta si scorul ajunge 3-1. Acum are loc o schimbare in echipa 2, care dupa parerea mea a cam inclinat un pic balanta in favoarea echipei 2; Popica urca in atac. Cu riscul sa fiu certat sau criticat pentru ceea ce am scris mai sus, omul cu pricina chiar isi face treaba si prinde un calcai de zile mari, scorul ajungand 3-2. Atentie mare pana in acest moment pe teren nu s-a injurat ;)), piesa de teatru, s-a urlat un pic, s-au mai cerut cateva faulturi care nu prea au fost (de ambele parti) dar meciul curgea frumos. Tineretea si talentul lui Ely ies la iveala si scorul se face 4-2. De aici isi intra in rol si mai tanarul Cristi Gaze care o sa vedeti si pe filmare, speculeaza orice greseala din apararea adversa si cand o are …. nu iarta. Mai intai transforma un penalti la un hent al lui Stelica, atentie recunoscut de autor, eu chiar intrebandu-l fiind perpendicular pe directia mingii si bineinteles a lui, daca nu a avut mana lipita iar raspunsul a fost negativ(no comment). Pe contraatac, Cata este faultat de Luci (a vrut sa ii rupa piciorul), chiar i-a zis Cristi Gaze: ,, Nea Luci, usor ca ii rupi piciorul’’, Luci ,, Si ce ? Vroiai sa treaca?;))’’, pune mingea jos si executa rapid lovitura libera scorul ajungand 5-3, o mare contributie la acest gol avand-o Luci si Gaze care au uitat sa faca zid. La acest scor Tudorica isi ia jucariile si pleaca, urmand ca talismanul Vasea sa intre la noi pentru a restabilii echilibrul numeric, retineti numeric, valoric am scazut un pic cam mult. Cum spuneam mai sus un pic Gazela (Cristi) se pune pe dat goluri si stabileste scorul final 5-5. La aceste goluri frumoase putem sa mai adaugam si cateva ratari (gen Eugen J) dar si interventii ale portarilor  (gen Bronson si nea Gaby). Cum atmosfera se cam incinsese Motanul, care are o experienta foarte mare si ne cunoaste pe toti cam cum reactionam in diferite situatii, rosteste celebra fraza ,, Hai sa ramanem prieteni’’ cu care pune capat partidei. La sfarsitul acestei cronici vreau sa le multumesc si celorlalti combatanti despre care uneori se scrie prea putin sau mai deloc, ei fiind un fel de albinute ale stupului, negasindu-se la finalizare ci mai mult in faza de aparare, salutari si tot respectul pentru : Nea Bebe, Nea Stelica, Nea Luci, Nea Vasea, Nea Paul, Nea Virgil, Nea Nicu, Nea Mihai, Nea Tavi, Nea Nelu…. si pe toti nenicii care de-a lungul anilor au participat si au contribuit la existenta acestui fenomen de ziuaacincea.  Cu speranta ca tanarul Gabitza ne va posta si filmuletul, imi voi cere de acum scuze pentru fazele importante peste care am sarit. Va doresc o saptamana usoara si spor la munci.


Cronica în imagini



1-0, Găbiţă


1-1, Tudor


1-2, Tudor


1-3, Ely - nu-l avem

2-3, Popică


2-4, Ely


3-4, Cristi, din penalty


3-5, Cătălin


4-5, Cristi


5-5, Cristi

vineri, 1 noiembrie 2013

Victorie fara MOTAN !

          In timp ce dragul si simpaticul nostru Motanel trudeste de zor pe ogorul patriei,noi,camarazii sai,ne distram jucand fotbal in Agronomie; o adevarata impietate fata de el.
          Inca o zi buna de jucat fotbal,e drept, ceva mai rece, in jur de 17 grade,prima vinere dupa trecerea la ora de iarna; atentie, sa incepem mai devreme ca ne prinde intunericul pe coclauri.
          De data asta ne-am strans mai greu,de abia ne-am facut de 11 combatanti,nestiind daca mai apare cineva,ca de ex.Eugen,asa pe neasteptate.
          In urma alegerilor despre care drept sa va spun, nici nu stiu cine le-a facut,pentru ca tot s-au codit vedetele,dar nu prea are importanta acest aspect,a rezultat componenta celor doua formatii.
          Echipa CATALIN,Vasea,Paul,Bebila,Mitica si Elly.
          Echipa Gabi,Stelica,Popica,Messi siGABITA.
          Chiar daca prima echipa a beneficiat de omul in plus, a inceput mai prost deoarece conlucrarea dintre Mitica si Elly nu prea a functionat, ei mai mult ciondanindu-se; unde mai pui ca conu Mitica si-a uitat incaltarile de fotbal(alea care joaca singure) acasa si a jucat in pantofii de strada care, zice el,l-au incomodat in executii,mai ales la sutarea mingii. Echipa lui Gabita a deschis scorul prin Messi si parca chiar a condus cu 2-0 prin reusita "inegalabilului si neintelesului" Popica,pentru ca echipa lui Cata sa reduca din handicap dupa o pasa a lui Vasea catre Mitica continuata cu o alta pasa catre Elly care cocretizeaza imparabil. La acest scor parca ,Gabita reuseste de la distanta un lob de toata frumusetea peste Cata,strigand deja gol,insa din pacate pentu el(Gabita) si din fericire pentru noi, balonul loveste transversala de unde poposeste in bratele lui Cata.
          Dupa multa "macinare" in gol la care am contribuit si eu(Vasea),dar mai ales dom'Mitica,am reusit egalarea la doi,cred ca tot prin Elly. Cand credeam ca ne-am mai revenit, dominand in general jocul cu omul in plus,Stelica-lungila inscrie un gol neasteptat pentru 3-2. Scorul ramane nemodificat minute bune,Cata ne cravaseaza din poarta, dar fara rezultat,de partea cealalta Popica aduce reprosuri lui Stelica care,chipurile, nu stie sa stea in teren, eu ma simt obosit si-l rog pe Cata sa joace in camp(cu toate ca "intelegerea" a fost sa evolueze numai in poarta) si  intru intre buturi,iar Bebe trece la ei. Combinatiile incep sa se lege,egalam la trei si de aici incolo aproape fiecare actiune de atac se soldeaza cu gol in poarta lui Gabi prin suturile(ghioagele) lui Elly si Catalin,scorul ajungand la un neverosimil 6-3 pentru noi,numai in cateva minute. In cealalta poarta, eu scap fara gol primit,dar cu o unghie rupta si putin sange pierdut la boxarea unui sut. Spre final, Popica a intrat in poarta si a primit ce avea de primit dupa care a inceput sa tipe la toti ai lui si sa injure, iesind pe marginea terenului, moment in care administratorul  a venit si ne-a "poftit" sa terminam(de fapt cam era si ora).
          Asadar, scor final 6-3 in favoarea echipei lui CATALIN!
          Dupa meci o parte dintre colegi au plecat la ping-pong in frunte cu Gabita.

Completare ping-pong (by Găbiţă)

Am ajuns la o sală mare de lângă Semănătoarea în următoarea formulă (clic pe majuscule pentru poză): BEBE, CĂTĂLIN, MITICĂ, POPICĂ, STELICĂ (şi eu, fără foto). Pozele nu au prea mare calitate, telefonul nu excelează la mişcare şi lumină de interior. Am jucat simplu în diverse combinaţii, unele meciuri fiind decise pe muchie. De exemplu, Bebe cu Mitică au jucat vreo 6-7 egalităţi la avantaje, dintre care Bebe a greşit 4 serve, înainte de a ceda setul!!! Nu ştiu dacă nu cumva Cătălin şi Popică au ajuns tot la avantaje, oricum setul a fost foarte echilibrat, cu Popică la conducere până spre final, când Cătă a reuşit să întoarcă. Pe mine, Cătălin m-a surprins cu serviciul, unul cu efect, foarte rapid şi foarte lung, aşa că primul set l-am pierdut clar. La revanşă, am reuşit să-i citesc mai bine serviciul, a fost rândul meu să conduc la diferenţă mare, dar spre final am început să mă crispez, pierzând minge după minge. Astfel am ajuns la 20-7 pentru mine, pe serviciul meu, dar am pierdut următoarele 4 mingi, deci Cătă avea avantaj. Fiind eu mai emotiv sub presiune, a fost o minune că am reuşit să câştig următoarele 3 puncte şi deci setul. Mitică a rămas astfel singurul neînvins, cu victorii la Bebe şi Stelică, important fiind, ca să-l citez, "cu cine îţi alegi să joci"! :) Astfel că a avut rezervat FOTOLIUL DE LIDER. La sfârşit s-a jucat DUBLU, în diverse formule.