Paradoxul în jocul de fotbal

La finalul meciului de vineri 29.04.2011 toţi actorii au luat-o la fugă de pe teren. Era ora 18 şi începuse o aversă puternică de primavară, prognozată pentru Bucureşti în toate buletinele meteo. Nu mai conta, jocul care trebuia să aibă loc tocmai îşi epuizase ultima fază. Programarea ploii în zona Agronomiei, la ora fixată, reuşise. Autor, nu porcul lui Topor, ci Motanul învingător.

Ce se întamplase până atunci?

Vremea frumoasă din prima parte a zilei cât şi acumularile în greutate de după festinele culinare din ultima săptămână, au îndemnat pe mulţi să răspundă prezent la ora începerii partidei.

Asadar :

Pinguinii – Lucian, Motanu, Bebe, Stelică, Gabi, NeluBronson, Cocorul, Găbită, Mitică şi Gigel

Pelicanii – Chirurgul, Mircea, Balaurul, Traian, Popi, Cristy, Cătă, Milito, LuciMessi şi TVR-Tudor

Componenţa echipelor şi profilul de joc al fiecărui combatant au contribuit mai mult ca oricând la stabilirea liniei generale de joc precum şi a manierei de exprimare proprii fiecărui team. După cum se observă pinguinii au avut 7 jucatori defensivi, un mijlocaş (Mitica) şi doi atacanţi (cuplul Gi&Gă). Pinguinii au jucat cu 3, maxim 4 apărători (Chirurgul, Balaurul, Mircea si…Traian), restul fiind de la mijloc în sus. Un fel de Real-Barca în finala Cupei Spaniei(Regelui). Ce a rezultat de aici. Un joc frumos şi combinativ plus o dominare aproape continuă de partea pelicanilor şi ...o apărare supraglomerată şi betonată de partea pinguinilor, pigmentată cu rare ieşiri în atac sau pe contraatac. Ocazii cu nemiluita în dreptul pelicanilor, dar niciuna cu finalitate pe tabela de marcaj. Au fost momente în care pelicanii puteau să înscrie şi de 2 sau 3 ori în aceeaşi fază. Pe rând SuperCata, LuciMessi, TVR, Popi, Milito, Cristy au făcut ravagii prin combinaţii şi şuturi dar mingea pur şi simplu nu a vrut să intre în poartă, ori barele s-au opus. Nu este mai putin adevărat că şi cei minim 7 pinguini din apărare (toti din categoria malaci experimentaţi ), postaţi în faţa propriei porţi sau îngrămădiţi chiar în ea de tăvălugul pelican, au facut adevărate minuni. Piciore, şolduri, abdomene, piepţi, cefe, frunţi, feţe (din pacate sau din fericire, fără mâini) s-au opus continuu traiectoriilor de gol. Atunci când toate aceste componente pinguine erau bătute, apărea hazardul cu chip de noroc. Starea de asediu a continuat şi după plecarea VIP-ului de la TVR. În această situaţie, pelicanii au jucat aproape jumătate de meci cu un om mai puţin.

La poarta cealaltă au fost câteva ocazii importante, cele mai multe finalizate modest în raport de spaţiile avute la dispozitie şi cu circulaţia destul de bună a balonului pană în preajma porţii pelicane.

Si uite aşa timpul trecea şi 0-0 se profila. Numai că, pe final, la un atac pinguin, mingea ajunge în partea dreaptă, Găbiţă preia balonul în lateral aproape de linia de fund, reuşeşte să-l lipească de gazon şi, cu intentia de a centra, trimite mingea pe jos spre zona centrală din faţa porţii. Mircea, care era în poartă, închide bine colţul scurt, mingea în deplasarea ei ciupeşte puţin din teren şi, în loc să ajungă în gheata Chirurgului pentru a o respinge, ii sare acestuia în gleznă şi apoi se duce în poartă. Curat ghinion. 1-0 pentru Real. Nenumăraţii autogolghetări pinguini din luna lui april erau astfel răzbunaţi. Aşa se întâmplă când, din atâtea ocazii, nu fructifici nimic. E suficientă o singură eroare în apărare şi "ai păţit ruşinea". Ratările se răzbună. Echipa mai bună, cu un joc superior din multe puncte de vedere, termină confruntarea pentru a doua oară consecutiv fără victorie .

Norii, care în a doua parte a meciului se grupaseră deasupra terenului, încep să se scuture. Meciul era jucat şi ploaia, din ce în ce mai viguroasă, punea pe fugă toată asistenţa.

Ce ciudată această lună aprilie. Odată pentru că au fost 5 etape. Apoi, exceptând rezultatul meciului din 15.04 , în toate celălalte partide s-au consemnat scoruri opuse faptelor şi evenimentelor derulate în teren. Uneori fotbalul este aşa de paradoxal. Acesta este, iată, încă un motiv, din atâtea altele de altfel, pentru care fotbalul este iubit şi trezeşte pasiuni. Revanşa este singura dorinţă a pelicanilor . Aşadar, cu nerăbdare.... pe vinerea viitoare.

Ghinion, blestemul pământului

Vineri, lumea fotbalistică de ziua 5 a ales să celebreze cum se cuvine Ziua Pământului, aşa că am fost mai toţi la pământ. Fiind Vinerea Mare, unii combatanţi obişnuiţi au lipsit, în schimb au apărut alţii din categoria ”de Paşti şi de Crăciun”, plus un recrut nou din pepiniera lui Popicu, Cristi, care n-a fost rău, dar nici decisiv. Aşadar, echipele:
Pinguinii: Bebe, Motanu, Stelică, Gabi, Mitică, Mihai Tenismanu, Gigi, Găbiţă.
Pelicanii: Paul, Popicu, Traian, Cătălin, Eugen, Lucică Messi, Vasea, Cristi.
După o perioadă pe care unii ar numi-o de studiu, alţii de preludiu, scorul s-a deschis logic la un corner, Mihai Tenismanul neavând echivalent printre pelicani la jocul de cap. Dar, în loc să-şi materializeze superioritatea, pinguinii au umblat iar la punga cu cadouri. După un aut de poartă, Gabi nu se hotăreşte cui să paseze, Vasea îl întâmpină, Gabi încearcă să-l dribleze pe partea închisă, paralel cu linia de corner, pierde mingea, gol din unghi. Urmează faza cu henţul, exact ca în bancul ăla cu omul călcat de tramvai pe deget, doar că avea degetul în nas! Lui Popică ”îi sare mingea în mână”, dar era exact mâna cu care îşi făcea freza. Cum era şi portar, s-a dat penalty, contestat aiurea de contravenient dar care a fost pus la punct şi la puncte-puncte de istericul ăla de Găbiţă! Încercând să recupereze repede paguba, ceea ce e contraindicat inclusiv pariorilor, penalty-ul a fost ratat de Gabi. Însă luna cadourilor nu se încheiase... Lucică prinde un şut tare, dar care probabil că nu prindea poarta, Stelică o şterge uşor cu capul, iar Bebe, deşi era pe direcţie, încearcă să se ferească, n-are timp decât de o semieschivă şi reuşeşte să devieze mingea cu pieptul, jos, la colţ. 2-1 pentru pelicani şi moral la pământ, că doar era ziua lui, pentru pinguini. Culmea e că pelicanii au mai avut în meci vreo două ocazii clare, construite pe barba lor, dar uite că pe-astea nu le-au dat!
Pentru ce a urmat, pinguinilor li se potrivesc la fix clişeele alea cu ”şi-au dorit mai mult victoria” şi ”au luptat cu sufletul”. La ultima sintagmă aş putea adăuga, maliţios, că unii l-au şi învins... În fine, ideea e că pinguinii au reuşit să întoarcă scorul, cu două goluri ale lui Gigi, în stil speculativ, ca Inzaghi. La ambele, pinguinii reuşiseră prin combinaţii să ducă faza la finalizare, apărarea pelicană respingea iniţial, dar până să degajeze, li s-a ciupit mingea în poartă. La primul, direct Gigi, din picioarele lui Lucică Messi, la al doilea Mihai Tenismanul, care l-a contrat pe Cătălin, mingea a sărit în faţa porţii, de unde Gigi a înţepat-o dintr-o densitate de picioare.
3-2, ura şi la cârciumă, acolo unde s-a sărbăutorit nu numai victoria, aniversatul Gigel dăruind masa cu mici, fripturi şi diverse licori. Să mai spun că, la table, Popică şi-a donat economiile specialistului în domeniu? Hai că nu mai spun...

Pentru că acestea fost-au scrise în dimineaţa primei zile de Paşti, Hristos a înviat!

Au meritat victoria

Pinguinii – Lucian, Bebe, Stelică, Motanu, Mitică (in fotografie), Gaby, Găbiţă, Gigi .

Pelicanii – Chirurgul (în fotografie, deşi s-ar putea identifica cu el şi alţi pelicani) , Virgil, Balaurul, Popi, Cătă, TVR-Tudor şi Milito .

Imi este destul de greu să găsesc o idee în jurul căreia să pot face cronica meciului de vineri 15.04.2011. Nu e un motiv anume, ci mai de graba o stare generală de apatie. In atare situatie, dacă învingeau pelicanii, lucrurile ar fi fost altfel? Probabil putin mai bine, dar nu îndeajuns.

Din capul locului , trebuie arătat ca victoria pinguinilor (4-1) a fost pe deplin meritată. Pe un teren în aparentă bun după ploile căzute în zilele anterioare , dar cu denivelări ascunse şi uşor alunecos în zona superficială de contact, s-a desfăşurat un meci în care pinguinii au venit mult mai motivaţi şi cu o dorinţă mărturisită de a obţine un rezultat pozitiv. Acesta trebuia să şteargă amintirea ultimelor două etape, în care arbitrajul şi apoi caznele experimentului inovator de săptămâna trecută îi aduseseră în pragul disperării. E adevărat că, prin felul cum s-au comportat în teren, pelicanii au contribuit şi ei din plin la acest rezultat .

Echipele au început meciul cu trac, la prima fază mai importantă pinguinii fiind cât pe ce să-şi automarcheze în stilul lor inconfundabil (minge respinsă în transversală) . De data asta au ratat. În schimb s-a înscris la poarta cealaltă. La o minge bâlbâită, venită după executarea unui corner, Gigel a profitat, marcând sec din apropiere. A urmat o zvâcnire de orgoliu şi Popi reuşeşte să egaleze scoţînd un chicot scurt şi subţire, de scapete fericit. Şi ceilalţi pelicani s-au bucurat, dar totul a fost doar un foc de paie. A urmat rapid golul de 2-1 după care, fie neşansa , fie lipsa de inspiraţie şi neîndemânarea pelicanilor au făcut ca replicile lor să nu se mai concretizeze cu nimic pe tabela de marcaj. Chirurgul s-a “tăiat” cu propriul bisturiu pierzîndu-şi cadenţa şi suflul, Popi s-a răcit de tot şi a vegetat zeci de minute pe unde apuca, vorbind de unul singur despre toate şi nimic, Milito neinspirat şi credem noi insuficient de bine pus în valoare, iar Cata, cu tot efortul lui extraordinar, nu a reuşit de unul singur ( Tudor a plecat pe la jumătatea meciului) să mai schimbe soarta partidei. Cam aşa a arătat spectrul neputinţei. Paradoxal, cei mai buni pelicani au fost doi fundaşi, Balaurul şi Virgil cărora nu li se pot reproşa prea multe, amândoi contribuind din plin la limitarea scorului. În partea a doua Lucian a jucat la pelicani pentru a compensa plecarea lui Tudor. Din păcate şi el a fost atras în jocul deslânat şi fără idei al noilor lui echipieri.

De partea cealaltă , cu toate stângăciile caracteristice jocului pinguin, s-a simţit un plus de ambiţie şi, cum spuneam, dorinţă de a câştiga. Pinguinii au profitat din plin de omul în plus avut în prima partea, perioadă în care s-au risipit multe din rezervele de energie ale pelicanilor. Exceptându-l pe Bebe, au urcat în atac, rand pe rand, Stelică, Motanu, Gaby... Mitică şi, dacă nu au marcat, cel puţin i-au ajutat pe cei doi agresori din avanposturi, numiţii Gigi şi Găbiţă, să-şi bifeze fiecare câte două goluri la palmares.

Cu toate că în perspectiva meciurilor viitoare trebuie să fim circumspecţi, ne bucură faptul că tandemul marcator Gi&Ga este pe calea cea buna, Cooperativa “Mâna şi Piciorul” părând că îşi face bine meseria, reuşind să-i pună încetişor dar sigur pe roate.

Invenţie brevetată şi înregistrată la O.S.I.M.

Cum să joci şi să câştigi fără să marchezi ? Aceasta a fost întrebarea la care vineri 8 aprilie 2011 gruparea pelicană a răspuns într-o manieră strălucită. După atâtea zile scurse de la eveniment sunt încă nenumărate minţi pinguine care nu înţeleg, nu îşi explică sau nu vor să priceapă ce s-a întamplat. Aşadar pinguinii au marcat de 5 ori iar adversarii lor nici măcar odată. Scor 3-2 pentru pelicani. Pe scurt acestea au fost faptele şi concluzia întrecerii. Cum s-a ajuns aici? Nu o să vă spunem. În schimb, pe curioşi îi invităm în sala de lectură a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci să studieze Dosarul de Invenţie cu titlul "Dai, dar... n-ai ". Lucrarea de inventică aparţine colectivului de profesori în ale fotbalului, după cum urmează :

- Chirurgul (ex Şorţuleţ), Mircea, Balaurul, Virgil, MihaiS, Popi zis Sultanul MURAT(ura), SuperCata şi şeful de colectiv MilitoVasea, care a anticipat ideea de bază a invenţiei.

Colaboratori mai mult sau mai puţin conştienţi :

- Lucian, Bebe, Stelică, Motanu, Gaby, Găbiţă, Mitică şi Gigel .

Ghinion de mare neşansă

Doar visele romantico-erotice ale unui domn cu parul alb si cu nume de fetita (Ancuta) au prevazut victoria pelicana de vineri, un 3-2 nemeritat cules cu forcepsul, cea mai mare lovitura din istoria moderna a jocurilor de noroc. Si spun acestea la mai bine de doua zile de la consumarea intamplarii (evident, nu-i cazul sa o numim eveniment...), la rece, gandindu-ma ca probabilitatea de a castiga prin trei autogoluri este nu cu mult mai mare decat aceea ca un demn reprezentant pelican, sa-i zicem Popicu, sa stie tabla inmultirii cu doi.

Totul incepuse promitator pentru maestri, Mitica slalomand printre gugustiucii visatori si inscriind cu un sut superb, pe langa un Tavi care se juca de-a bilutele domnului Arghezi. Ce a urmat insa tine de filmele horror de serie B: Catalin (ne vom ocupa de el cat de curand...) bate un corner anapoda, in plopi, singurul atacant pelican (dl. Vasea, daca nu ma insel) adormise la marginea terenului si sforaia ingrozitor, Motanu se duce sa-l trezeasca, insa mingea il loveste pe Stelica si autogol. Pupaturi, imbratisari, prima pomana pentru tristi. Mai pica intre timp si a doua; Gigel trage fenomenal de la mijlocul terenului, Animal Paulica taman ce se uita la ceas (de ce oare?) pune juma de labuta, penalti. Excesiv de milostivul Gigel ii mai iarta o data pe fazani, de aceasta data dupa ce vreo cativa dintre ei incepusera sa se miorlaie afara. Facerea de bine se intoarce imediat, indoit am putea spune: Motanu pune un lat de mare efect, nu insa si la poarta care trebuie, Somnorila se gandeste daca a venit sau nu la teren (nici astazi n-a reusit sa-si dea raspunsul) si un nou autogol in favoarea oropsitilor naturii. Nici nu mai conteaza cursa exceptionala a lui Gabita, incheiata cu gol la vinclu, mormolocii reusind sa mai impresioneze un alt pinguin de vaza, Bebe, cel de-al treilea autogolgeter al campionilor, donator in traista milogilor in urma unei devieri care-si cauta si acum legile fizicii dupa care a poposit in poarta pinguina.

Ce a urmat e bine cunoscut, dupa vechile tipare hotesti: ne doare burtica, ne asteapta soacra, ne este sete, dam ceasurile inainte, aruncam cu balonu-n tribune, ura si la revedere. Ceasul razbunarii insa se apropie!

PS: Echipele le puteti afla de la prietenu' Tavi; cunoaste mai multa lume ca mine.

PS2: O zi exceptionala la teren nu se putea incununa decat cu un final pe masura: am acceptat provocarea la table a lui Gabita, l-am tavalit (cum ar spune Gigel) i-am luat o partida si l-am lasat plecand plangand spre casa. Nu stiu insa cand si cum a reusit sa ajunga, noua masina nefiind setata inca pe pilot automat...

Cei mai răi dintre cei răi. Sau cei mai buni!?

In urma tot mai deselor controverse privind jocul in aparare al celor doua echipe, Federatia de Fotbal de Ziua a Cincea, in colaborare cu revistele Arici Pogonici, Lumea Femeilor si Retete Culinare si cu ajutorul de nepretuit al institutului de sondaje CUR-VAR, a lansat o ancheta prin care urmareste sa afle opinia publicului larg consumator despre fundasii care activeaza in divizia de elita. S-au luat in considerare mai multe criterii, asupra carora vom reveni intr-un material viitor, urmand ca in randurile de fata sa va prezentam clasamentul luand in calcul determinarea jucatorilor. Conform preferintelor fanilor nostri, exista doua sectiuni. Prima dintre ele, cea mai onorabila ar spune unii dintre dvs, este cea a "durilor": - locul 1, cu 8989 voturi, Paulica, cu nume de cod Balauru. Supravietuitorii de acum doua-trei decenii pot depune marturie ca atacantii adversi veneau la teren echipati cu casca, bocanci si echipament de protectie (inclusiv tarnacop) si plecau de obicei sarind gardul de frica. Unii dintre ei au ramas cu sechele si in ziua de astazi, tremurand doar cand ii vad poza. Un element in plus care a punctat la impresia artistica este tehnica total aparte, un fel de body-check cu burta, cu care premiantul nostru isi scoate adversarii dupa traiectorie. - locul 2, cu 6935 de voturi, Stelica, pe nume de cod "Omul cu coasa". Longilin, suplu si atletic, cu un joc aerian excelent si o buna deplasare in teren, nu ezita catusi de putin sa intre in contact cu jucatorii adversi, ceea ce mai produce cateodata scantei. Ceva mai mult gabarit l-ar ajuta si la capitolul forta, dar si asa este respectat in mediul fotbalistic. - locul 3, cu 6934 de voturi, la doar 1!!! vot diferenta de locul 2, Tavi, cunoscut mai demult sub denumirea de Sortulet, mai nou consacrat drept Chirurgul. Sub aparentele sale fals-blajine se ascunde un aparator de fier stapan pe ambele picioare (ale atacantilor inamici, desigur), preocupat mai putin de minge (senzatia noastra este ca uneori ii este frica sa nu il muste...)si de jocul cu ea, cat de tibii, gambe si muschi. Cei dornici sa-si asigure un alibi cum ca au fost la meci pot apela cu incredere. Contra unui modest comision, pe care ni-l poate impartasi "clientul" Gabita, isi pot alege "trofeul" pe care sa-l prezinte acasa sotiilor neincrezatoare. Sectiunea a doua, ceva mai romantica, este cea a "paparudelor": - locul 1, cu 7890 de voturi, Motanu, consacrat mai ales prin faptul ca a inventat presingul de la distanta si lovitura pe langa balon, precum si prin limbajul viu, colorat cu cuvinte gen: fault, miorlau, aoleu, am gresit, nu mai fac. Desi acum cateva saptamani a fost facut clatita de atacantul advers Sile, este totusi singurul capabil sa-i faca fata hyperstarului pelican, chiar daca unii cunoscatori spun ca aceasta s-ar datora unui schimb reciproc avantajos pe baza de lichide spirtoase. - locul 2, cu 6666 voturi, Popicu, aparatorul cu cea mai mica raza de actiune (1,5 metri spre stanga, 1,2 spre dreapta, din cauza de deviatie de sept), este, de departe, favoritul atacantilor pinguini, care-si trag la sorti posturile in dorinta de a-l avea ca adversar. Caderile in fund, giumbuslucurile, autogolurile de generic, precum si dragalasul obicei de a le face semn cu batista adversarilor care trec pe langa el il dadeau drept favorit, probabil insa ca s-a luat in calcul si capitolul "bune maniere"... - locul 3, cu 3333 de voturi, mare majoritate ale doamnelor din judetul Dambovita, al caror favorit este, Lucian, alintat, atunci cand este treaz, cu diminutivul Somnorila. Este genul de fundas care nu-si misca organismul (intreg sau pe bucati) cu mai mult de 25 de centimetri si care a inventat alunecarea la sol ca metoda de chemare a somnului. Totodata, este cunoscut in cercurile fotbalistice drept aparatorul-povestitor, care-si deapana memoriile adversarului direct, efectul fiind, de cele mai multe ori, adormirea si scoaterea acestuia din joc. Parerea noastra e ca ar fi meritat un loc mai bun, dar credem ca nu a dorit sa iasa in evidenta, mai ales dupa episodul de 1 aprilie, cand s-a jucat cu Motanu de-a Stan si Bran, de-au castigat pacalicii inca o data, total nemeritat!

Magnolia cu flori albe

Vineri dimineaţă, ducându-mă la slujbă pe un alt drum decât de obicei, am văzut într-o curte langă parcul Grădina Icoanei prima magnolie înflorită. M-am luminat, e limpede, a venit definitiv primăvara şi, mi-am zis în sinea mea, chiar dacă astăzi este 1 aprilie, pelicanii nu vor pierde.

Dar să vedem ce s-a întamplat după amiază.

Într-adevăr, lume multă a semnat condica etapei, semn că dezmorţeala generală era în plin avânt .

Aşadar echipele :

• Pinguinii - Lucian, Stelică, Bebe, Motanu, Gaby, Găbiţă, Paul-II, Mitică şi Gigel ,
• Pelicanii - Şorţuleţ, Balaurul, Virgil, Traian, Mircea, Andrei, LuciMessi, Milito, Popi şi Cătă.

Meciul a început energic de ambele părţi, cu faze jucate repede şi dezvoltate pe toată suprafaţa terenului. Parcă o uşoară dominare a pelicanilor ieşea în evidenţă dar ocaziile nu aveau totuşi consistenţă. Cătă, MessiL, Milito şi Popi se zbăteau fără vreun rezultat. Mai mult, pinguinii au şarjat de câteva ori destul de periculos dar, ca şi la cealaltă poartă, fie atacanţii (Mitică, Găbiţă, Gigi şi proaspăt revenitul Paul-II) risipeau fazele cu finalizări imprecise , fie apărarea era la post. La un moment dat Gigi, în stilu-i caracteristic, execută fulgerător o lovitură liberă şi mingea intră în poartă. Cred ca din cei 6 , 7 pelicani aflaţi între Gigi şi poartă, dacă 1 sau 2 erau cât de cât atenţi la ce făcea tunarul. Au fost comentarii aprinse şi diverse reproşuri de o parte şi de alta. Nu vreau să par ipocrit dar Gigi a dat dovada a nu ştiu câta oară că el , pe fond, vine să joace fotbal de plăcere, să se relaxeze şi nicidecum să facă un scop în sine din dorinţa de a da gol sau de a câştiga în orice condiţii. El a trecut peste argumentele sale şi a acceptat să repete lovitura. De această dată nu s-a mai marcat. Vedeţi, ăsta e Gigi şi din această cauză îl respectă deopotrivă şi echipierii şi adversarii lui.

Şi cum se întâmplă de obicei, pelicanii înscriu în următoarele 10 minute de două ori prin Popi, cu o foarte frumoasă lovitură de cap şi Cătă la o fază extrem de ciudată şi înghesuită. Aici mingea a intrat pe o traectorie complet scăpată de sub control, pierzându-şi parcă sfericitatea şi echilibrul, luând-o razna în faţa porţii pinguine printre trupuri, mâini , picioare şi alte tacâmuri. Până la urmă cum spuneam, Cătă a reuşit cu un "bobârnac" scurt să o împingă în poartă.

În partea a doua s-au schimbat câteva contre extrem de puternice şi tăioase, în care şuturile puternice şi bine plasate au trezit speranţe şi au dat fiori în ambele tabere . Ghiulelele puternice şi bine plasate ale lui Cătă, MessiL , Gigi, Găbiţă, Gaby şi Mitică au nimerit fundaşii, portarii sau barele. Aici e momentul să apreciem şi câteva intervenţii pe cât de eficiente pe atât de spectaculoase ale unor apărători. Mă gândesc la Lucian, Stelică, Motanu, respectiv Balaurul, Andrei şi mai ales Virgil, care în poartă fiind, a scos cel puţin de două ori goluri gata făcute. Singura realizare a reprizei are ca protagonist pe Găbiţă. Acesta a profitat de o centrare în adâncime a lui Gigi, între fundaşii centrali şi portar şi, cu o deviere scurtă la semiînălţime, a plasat mingea în colţul lung, la vinclu. Pâna la final poarta pelicană a fost luată cu asalt , ba putem spune că a fost asediată câteva minute bune, dar nu s-a reuşit nimic mai mult .

După meci cineva era fericit, striga în gura mare "Bravo elevii mei, vitejii mei". Cine să fie? Cine să fie? Ghici ghicitoarea mea .

PS- Încă odată se adevereşte că atunci când e vorba de firescul şi naturaleţea lucrurilor, florile, fie ele şi ale unor arbori, nu îţi păcălesc niciodată sentimentele sau presentimentele .